MOLDOVEAN TORTURAT IN UCRAINA CA SA LUPTE IMPOTRIVA SEPARATISTILOR
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/1d2a850728a95f416ecc6d25839ef566.jpg)
Totul a pornit dintr-un sat moldovenesc, unde legea o fac zbirii locali
Întîmplările dramatice care mi-au fost povestite și le relatez și cititorilor au drept punct de pornire un sat din Raionul Căușeni. Nu îl voi nominaliza și, de asemenea, nu voi nota nici numele protagoniștilor, iar asta pentru că există un dosar aflat pe rol la una din instanțele de judecată din Chișinău.
Nu este pentru prima dată cînd aud despre abuzurile dictatoriale ori despre teroarea la care sînt supuși unii oameni din satele îndepărtate de Chișinău de către ”micii dictatori locali”. Toate nelegiuirile care se întîmplă prin unele sate îndepărtate nu sînt cunoscute la Chișinău din mai multe motive. În primul rînd, presa nu are destui bani pentru ca să vîneze și să se documenteze despre tot ceea ce se întîmplă rău prin localitățile rurale dintre cele mai îndepărtate de Chișinău sau de cele cîteva relativ mari orașe din țară. Mai apoi, există și frica teribilă a celor nedreptățiţi în fața ”dictatorilor locali”. Acești oameni neajutorați știu că nimeni nu le va face dreptate dacă se plîng, iar asta deoarece sînt convinși că ”puternicii satelor lor” au protectori de seamă la Raion sau la Chișinău, fie în sfera politicului, fie în sistemul de Justiție, fie în lumea interlopă. Sigur că nu este vorba despre toate satele moldovenești, ci de cîteva mai… specifice.
De-a lungul anilor, repet că numai în anumite ”sate specifice”, am identificat cel puțin patru tipuri de oameni stăpîni ai locului și ai concetățenilor lor. Aceștia sînt primarul, șeful postului de Poliție, directorul școlii și preotul, fiecare pe ”tarlaua lui”, iar lumea știe despre ce-i vorba.
Într-un sat din Raionul Căușeni
Scriam mai sus că oamenii din unele sate mai izolate sînt victimele abuzurilor exercitate de către unii reprezentanți ai autoritățile locale, dar vă dați seama ce pățesc cei care mai comit și o culpă oarecare? Despre un astfel de personaj va fi vorba în rîndurile ce vor urma, pe care, convențional, îl vom numi Vasilache. De multă vreme, Vasilache nu era prea bine văzut de către șeful postului local de Poliție. Problema este aceea că polițistul respectiv nu-l luase la ochi pe Vasilache din postura unui funcționar public care aplică legea corect față de un cetățean care a săvîrșit o contravenție, ci pentru că a văzut în Vasilache o victimă a sa, un tip care a recidivat în contravenții și pe care îl putea mulge de bani în mod ilegal, pentru propriile-i buzunare.
Vina reală a lui Vasilache era aceea că, prin sat pe la el, s-a urcat la volanul mașinii sale după ce băuse ceva la bufetul local și a fost văzut de polițist, iar asta în două rînduri. Nu contează cum de două l-a amendat, s-au înțeles cumva, nu i-a suspendat lui Vasilache carnetul de conducere, căci importantă a fost strategia de mai tîrziu a polițistului. L-a prins și a treia oară pe Vasilache, după ce acesta ar fi consumat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan. De această dată, Vasilache s-a jurat că nu băuse nimic, solicitînd să fie chiar supus și unor analize de sînge, spunîndu-i polițistului că mirosul nu vine de la alcool, ci de la niște preparate pe care le-a luat împotriva unei crize de ulcer.
Ca să-l ierte, ”să nu-i întocmească dosar penal”, polițistul i-a cerut lui Vasilache 2.500 de euro. Vasilache a început să rîdă, spunîndu-i că nici în vis nu are atîți bani, că ar fi înțeles altfel dacă îi spunea de 2-300 de euro. Polițistul a insistat cu amenințările de tot felul, Vasilache l-a acuzat de abuz și a tot negat că ar fi băut alcool, ajungînd în final să se îmbrîncească unul pe altul. Într-un final, s-au despărțit, iar Vasilache s-a dus acasă, cu gîndul că va avea cum să conteste o viitoare amendă sau o acțiune în judecată. N-a primit nici o chitanță de amendă și nici vreo chemare în judecată.
După o vreme, întrucît nu mai avea bani destui ca să-și acopere nevoile casei, Vasilache a plecat să muncească în Rusia. După o altă bună bucată de timp, fiind în Rusia, Vasilache a aflat că este dat în urmărire internațională de către autoritățile moldovenești, într-un dosar penal intentat la reclamația polițistului din satul lui, fără ca să fi primit vreo citație, cel puțin soția sa, chiar acasă la el, în sat. Din cîte am înțeles, ne-citarea legală a lui a fost premeditată. Fiind dat în urmărire internațională, autoritățile ruse i-au întocmit documentele de extrădare și l-au expediat în Republica Moldova. L-au trimis cu trenul, nu cu avionul, căci, între timp, rușii aflaseră că termenul de dare în căutare internațională a lui Vasilache expirase, iar autoritățile moldovenești nu au mai cerut reînnoirea mandatului de căutare, dar oricum l-au expediat peste graniță. Astfel, autorităţile ruseşti l-au predat autorităților ucrainene pentru a-l expedia mai departe, în Republica Moldova.
Torturat de ucraineni ca în cercurile mafiote dintre cele mai răzbunătoare
De cînd au izbucnit conflictele din Estul Ucrainei, toți vorbesc despre mercenarii proruși care luptă de partea separatiștilor, despre tot felul de metode suspecte prin care, chipurile, au fost recrutați. Nimeni, însă, nu se întreabă despre identitățile tuturor ostașilor care luptă din partea Ucrainei împotriva separatiștilor. Una este cînd o forță armată încorporează voluntari sau mercenari care vor să lupte pentru bani, așa cum este de cînd lumea, şi alta este cînd o altă armată răpește oameni neajutorați și îi torturează pentru a-i obliga să lupte pentru ea. În cele ce urmează, nu ne propunem, nici pe departe, să acuzăm Armata Ucrainei că s-ar face vinovată de atrocitățile despre care vom vorbi. Pe de altă parte, nu excludem că există anumite grupări criminale care procedează după cum veți vedea, dar care, firește, au legături ilegale cu reprezentanți ai autorităților de resort. În acest context ”militar benefic”, nu este automat obligatoriu ca cei mai înalți oficiali militari ucraineni să aibă cunoștință despre astfel de practici.
În consecință, după ce Vasilache al nostru a fost predat la graniță ucrainenilor, a fost preluat automat de niște indivizi bine pregătiți care i-au pus un sac negru în cap și l-au dus într-o locație necunoscută. L-au lăsat să înțeleagă că ei știu că este dat în urmărire internațională în Republica Moldova spre a fi întemnițat, iar singura lui scăpare ar fi să accepte de bună voie să lupte de partea ucrainenilor, în Dombas, regiune în care, de altfel, l-au și transportat. După ce Vasilache a refuzat, au urmat cele mai cumplite suplicii din viața lui. A fost torturat efectiv ca în Evul Mediu sau cum o fac cei mai cruzi mafioți cu inamicii lor atunci cînd vor să-i pedepsească. Torturile și umilințele pe care le-a îndurat și de care se teme să și le mai amintească au durat zece zile. După ce călăii lui au văzut că nu-l pot determina să lupte nici după ce aproape l-au adus în stare de ”legumă” efectiv, l-au aruncat efectiv pe traseul spre Republica Moldova. Și povestea lui cu actele de identitate provizorii de repatriere are pățaniile ei, dar nu-și are loc aici.
Iarăși în Moldova, iarăși față în față cu polițistul care tot vrea mită
În tot acest răstimp în care Vasilache a lipsit din satul lui și din țară, polițistul cu care se afla în conflict fusese inculpat într-un dosar penal pentru luare de mită și fusese suspendat. Avînd ”proptele”, nu doar că a scăpat de condamnare, ci a fost repus în funcție, în același sat. Revenit în țară, Vasilache încearcă să se apere în instanțele de judecată în fața unor ofensive juridice reluate de către ”cinstitul polițist”. Ca să renunțe la acuzațiile potrivit cărora ar fi fost agresat în exercițiul funcțiunii, polițistul i-a cerut lui Vasilache 3.000 de euro. La ora actuală, polițistul tergiversează procesul (amînări intenționate și repetate) spre a-l ține pe Vasilache în tensiune şi pentru a-l face să-i dea drept mită banii ceruți ca să renunțe la acuzațiile de ultraj și agresiune asupra lui în exercițiul funcțiunii. Procesul se desfășoară la o instanță din Chișinău, unde, ni se spune, polițistul are relații ”lăturalnice” puternice, iar faptul că a scăpat de un dosar penal pentru luare de mită și a fost repus în funcție spune multe. Așteptăm și noi finalul acestei dramatice povești din viața lui Vasilache, un omulean dintr-un sat din raionul Căușeni trăind sub justiţia moldovenească aproape reformată de Tănase, Filip şi Plahotniuc!
Mihai CONȚIU
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)