EX-PREMIERUL ION CIUBUC A DECEDAT

Ex-Premierul Republicii Moldova, Ion Ciubuc, a decedat din cauza unei boli incurabile. După cum comunică Tribuna, informația a fost confirmată pentru Publika TV. Fostul șef de Guvern avea 74 de ani.

Iată biografia integrală, publicată în prima Enciclopedie politică din Colecţia „Oamenii Moldovei”, a lui Ion Ciubuc – Prim-ministru al Republicii Moldova în perioadele 24 ianuarie 1997 – 22 mai 1998 și 22 mai 1998 – 1 februarie 1999:

„S-a născut pe data de 29 mai 1943 în satul Hădărăuți, raionul Ocnița. În anul 1970 a absolvit cursurile Institutului Agricol din Odessa, obținînd calificarea de specialist în economie agrară. Ulterior a obținut și titlul științific de doctor în economie.

A lucrat inițial ca economist în Colhozul „1 Mai” din satul Hădărăuți (1960-1963), după care și-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu în Armata Sovietică (1963-1966). Revenit în RSS Moldovenească este numit ca economist-șef și președinte de colhoz în satele Hădărăuți și Trebisouți (1966-1973), apoi președinte al Consiliului colhozurilor din raionul Briceni (1973-1975).

Este trimis la un stagiu de pregătire politică organizat de către Academia de Științe Sociale de pe lîngă Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, după care devine instructor al PCM în orașul Chișinău (1975-1976). Este transferat apoi la Moscova ca auditor la Academia de Științe de pe lîngă CC al PCUS (1976-1978).

Revine în RSSM, fiind numit ca prim-secretar al Comitetului Raional Vulcănești al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (1978-1984).

În perioada 1960-1984 a lucrat în diferite posturi din mai multe unități economice și instituții de stat.

Între anii 1984-1986 a fost prim-vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Planificare (Gosplan) din RSS Moldovenească. Apoi, în perioada 1986-1989 a lucrat în calitate de șef al Departamentului de Cercetări agricole din cadrul Institutului de Cercetări Științifice în domeniul Agriculturii din RSSM.

Pînă în anul 1990 a deținut funcția de vicepreședinte al Complexului agro-industrial al RSS Moldovenească.

Între anii 1990-1991 Ion Ciubuc este prim-viceministru al economiei naționale al RSS Moldova.

Din martie 1991 și pînă în septembrie 1991 îndeplinește funcția de prim-viceprim-ministru și reprezentant permanent al Guvernului Republicii Moldova pe lîngă Cabinetul de Miniștri al URSS.

În perioada septembrie 1992 – aprilie 1994 deține funcția de prim-viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Apoi în perioada aprilie – decembrie 1994 este prim-viceministru al Economiei din Republica Moldova.

Prin hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 27 decembrie 1994 Ion Ciubuc este numit în funcția de Președinte al Curții de Conturi.

Între 24 ianuarie 1997 și 1 februarie 1999 Ion Ciubuc a fost Prim-ministru al Republicii Moldova în două guverne succesive. La 1 februarie 1999 demisionează din funcția de Prim-ministru, după care se retrage din politică”.

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
06.12.24 - 16:26
03.12.24 - 01:00
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12