

Se apropie marea sărbătoare de Paşti - Duminica Învierii.
Această sărbătoare ne aminteşte că viaţa învinge moartea, lumina învinge întunericul, iar iubirea învinge ura.
E ziua unei mari minuni, a une
28.04.16 - 17:41

Autor: Mihai CONŢIU
Sunt picătura bărbatului din care Tu, Femeie, m-ai zămislit. Sunt un trup al făpturii Tale. De aceea doar Tu eşti singura care mă iubeşte absolut. M-ai întruchipat pentru ca, la rîndu-mi, să ofer picătură ne
07.03.16 - 16:45

Primăvara ne aduce, an de an, pe aripile sale, una dintre cele mai extraordinare sărbători din lume – Ziua Internaţională a Femeii. În aceste clipe, timpul se opreşte puţin ca să vă aducă un omagiu. Vă aducem în dar un bu
07.03.16 - 14:49

La Multi Ani, domnule presedinte!
La ceas aniversar, domnule preşedinte Igor Dodon, din numeroasele urări din suflet pe care dorim să vi le aducem, una o vom considera deja împlinită într-un termen tot mai apropiat – este vorba
18.02.16 - 14:55

Creştinii ortodocşi de stil vechi l-au cinstit, pe 14 ianuarie, pe Sfîntul Vasile cel Mare. Sfîntul Vasile este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini.
Sfînt
14.01.16 - 18:36

2016 stă sub semnul Maimuţei de Foc, după zodiacul chinezesc, iar intrarea sub acest semn va începe în ziua de 8 februarie. Maimuţa de Foc anunţă o perioadă plină de neprevăzut, aşa cum este şi personalitatea jucăuşă şi obr
31.12.15 - 16:06

Înainte de toate, iubiţi cititori, vă sîntem recunoscători pentru încrederea pe care o aveţi în noi, în seriozitatea, corectitudinea şi munca noastră, încredere manifestată prin promptitudinea şi curiozitat
31.12.15 - 15:03

Odată meniul unei mese festive alcătuit, trebuie alese vinurile care pot pune și mai mult în valoare felurile de mîncare servite. Pentru a evita greșelile la masa de Crăciun, lejdc.fr propune variante de vinuri și alte băuturi &ici
28.12.15 - 19:28

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a transmis astăzi un mesaj cu ocazia sărbătorii Naşterea Domnului. În mesaj se menționează:
„Crăciunul este sărbătoarea la care ţin foarte mult pentru că îmi aminteşte de părinţi
24.12.15 - 16:46

În majoritatea oraşelor în noaptea de Revelion sînt organizate focuri de artificii, dar unele dintre acestea sînt de-a dreptul spectaculoase şi merită să călătoreşti cîteva sute de kilometri pentru a le vedea.
C&i
16.12.15 - 19:31

Cadoul de sărbători îşi poate pierde semnificaţia pentru cel care îl oferă sau pentru cel care îl primeşte în această eră a vitezei, a mall-urilor, respectiv a tuturor posibilităţilor. Însă, nu trebuie să fie
11.12.15 - 18:05

Mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eradicarea Sărăciei
Marcarea din acest an a Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei are loc imediat după ce lumea pornește într-o cale nouă îndrăzneață spre un viitor p
17.10.15 - 11:50

Actrița Raquel Welch la 75 de ani
Actrița Jo Raquel Tejada, cunoscută mai tîrziu sub numele Raquel Welch, s-a născut la Chicago, la 5 Septembrie 1940. A copilărit la San Diego, în California, unde s-a mutat familia cînd ea avea
05.09.15 - 13:20

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a primit mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Independenței din partea mai multor șefi de stat.
Au transmis mesaje de felicitare Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii, Klaus Werne
27.08.15 - 14:31

Deputaţii şi consilierii municipali ai PSRM, alături de veterani, membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, au depus, astăzi, flori la Focul Veşnic de la Memorialul Gloriei Militare „Eternitate” din Chişinău cu prilejul aniversări
24.08.15 - 12:24

Marian-Jean Marinescu, un europarlamentar român căruia moldovenii, moral, îi datorează enorm
Cei mai mulţi dintre moldoveni nu ştiu cine este Marian-Jean Marinescu şi cîte a făcut pentru Republica Moldova şi moldoveni, î
12.08.15 - 11:00

Statele Unite ale Americii, cu o suprafață totală de 9.826.675 kmp (a treia din lume) și o populație de 318.881.992 locuitori, sărbătorește Ziua Națională la 4 Iulie. Cunoscută ca Ziua Independenței, aceasta marchează aniversarea declara
04.07.15 - 14:08

Copiii cu necesităţi speciale din Republica Moldova beneficiază în prezent de condiţii mai bune de integrare în cadrul instituţiilor de învăţămînt comparativ cu anii trecuţi. Declaraţia a fost făcut pe1 iunie, &icir
01.06.15 - 19:40

În zilele de 9-10 mai la Chişinău a fost marcată Ziua Europei, considerată drept sărbătoarea păcii şi unităţii. Cu acest prilej în capitală au fost organizate mai multe evenimente.
Un concert extraordinar, susţinut de Orchestr
11.05.15 - 21:43

Locuitorii din UTA Gagauz-Yeri au sărbătorit pe 6 mai "Hederlez", marcat în fiecare an în ziua cînd creştinii ortodocşi de rit vechi prăznuiesc Sfîntul Gheorghe. Cu acest prilej la Ceadîr-Lunga este preconizat un pr
06.05.15 - 18:54













Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
20.02.25 - 20:16
12.02.25 - 10:18
29.01.25 - 14:42
29.01.25 - 14:41
29.01.25 - 14:40
15.01.25 - 11:06
03.01.25 - 12:43
30.12.24 - 09:59
19.12.24 - 16:24
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.01.25 - 20:18
31.01.25 - 15:08
31.01.25 - 15:07
31.01.25 - 12:58
31.01.25 - 12:55
31.01.25 - 12:54