Neutralitate nu înseamnă demilitarizare și izolare pe plan extern. O spune vicepremierul Nicu Popescu, potrivit căruia statutul de neutralitate al Republicii Moldova, prevăzut în Constituție, nu exclude învestiții în arm
                11.08.22 - 11:17
            Experiența reușită a implementării Programului-pilot CUPS (Centre Unificate de Prestare a Serviciilor Publice) la nivelul administrației publice locale și succesul înregistrat în cele 17 localități rurale din țară, de la demarar
                11.08.22 - 11:13
            În vederea asigurării securității aprovizionării consumatorilor cu gaze naturale în situații de urgență, Guvernul a aprobat, astăzi, Hotărîrea care impune obligația de serviciu public S.A. „Energocom”. Prin ace
                11.08.22 - 11:13
            Președinta Maia Sandu s-a întîlnit la Ștefan Vodă, orașul desemnat Capitala Tineretului 2022, cu participanții la Forumul internațional „Tinerii pentru viitorul democratic. În cadrul evenimentului, șefa statului a vorbi
                11.08.22 - 11:12
            Autorităţile portuare din Grecia caută circa 50 de persoane date dispărute după ce nava în care se aflau s-a scufundat în Sud-estul Mării Egee, o nouă dramă a migranţilor în Mediterana de Est, relatează Miercuri AFP, 
                10.08.22 - 16:17
            În cadrul ședinței din 8 august a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița, au fost aprobate un șir de măsuri, în vederea pregătirii pentru sezonul rece al anului și facilitarea ac
                10.08.22 - 11:03
            Planul de contingență propus de Guvern are menirea de a pregăti cetățenii pentru scenariul reducerii sau sistării livrării gazelor, nu pentru a-i speria. O spune vicepremierul Andrei Spînu, potrivit căruia Gazprom a redus sau a sistat c
                09.08.22 - 14:34
            Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a lansat, astăzi, Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, care va susține companiile să-și sporească competitivitatea și produ
                09.08.22 - 14:33
            Stimaţi Acţionari ai S.A. „Metalferos”, Vă comunicăm că la ședința Consiliului societății din 03.08.2022, documentată prin procesul-verbal nr.3 din 03.08.2022, a fost aprobată decizia de ținere a Adunării generale extraordina
                08.08.22 - 14:17
            Va schimba vieţile şi economiile întregii planete
Canicula face oamenii irascibili. Valurile de caniculă devin tot mai lungi, mai intense şi mai… sincronizate în diferite părţi ale planetei. Fenomenele meteo din ce în c
                07.08.22 - 01:53
            Un nou studiu a pus sub semnul întrebării ideea de mult timp vehiculată conform căreia femeile trăiesc mai mult decît bărbații, în special în cazul bărbaților însurați și a celor care au terminat o facultate, r
                06.08.22 - 01:39
            Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în Iulie, pentru a patra lună consecutiv, graţie în special declinului preţurilor la cereale şi uleiuri vegetale, a anunţat Vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pent
                06.08.22 - 01:36
            Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie (CCI), în cadrul căreia s-a discutat despre problemele pe care le întîmpină agenții economici în
                05.08.22 - 12:18
            Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întîlnit cu Ambasadorul Republicii Kazahstan în Republica Moldova, Almat Aidarbekov. Părțile au analizat perspectivele de dinamizare a dialogului moldo-kazah, în contextul aniversării a 
                05.08.22 - 12:17
            Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a primit în vizită la Președinție pe elevii care au obținut medalii de argint, de bronz și mențiuni de onoare la Olimpiadele Internaționale la matematică, fizică, chimie și biologie. Șe
                05.08.22 - 12:16
            Producătorii de mere au prognozat o recoltă de 485 mii tone în acest an
În anul 2022, producătorii moldoveni vor avea o recoltă de circa 485 mii tone de mere. Despre aceasta a declarat Iurie Fală, director executiv al Asociaţiei Mol
                05.08.22 - 12:15
            Penuria de apă şi stresul hidric vor afecta probabil jumătate din bazinele hidrografice ale UE pînă în 2030 şi statele membre trebuie să înveţe să reutilizeze apele uzate tratate, a avertizat Comisia Europeană, relatează A
                05.08.22 - 00:24
            Consumatorii vor achita din 1 august 21, 296 lei pentru un metru cub de gaze fără TVA. Noile tarife în punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reg
                04.08.22 - 17:49
            Guvernul anunță că va asigura lemn de foc pentru consumatorii casnici la un preț similar cu cel de anul trecut. Potrivit autorităților, anul acesta, prețul de vînzare lemnului de specii tari va varia între 550 și 875 de lei per me
                04.08.22 - 17:48
            Pentru acces, va rugam sa apasati pe linkul de mai jos:
Apăsați aici
                04.08.22 - 17:35
            
                Memento
                
            
            
                    
                    
                    17.04.21 - 01:49
                
                                
                    
                    
                    30.03.21 - 01:23
                
                                
                    
                    
                    05.03.21 - 03:37
                
                                
                    
                    
                    02.03.21 - 02:28
                
                                
                    
                    
                    16.12.20 - 00:27
                
                                
                    
                    
                    06.08.20 - 21:59
                
                                
                    
                    
                    03.04.18 - 10:02
                
                                
                    
                    
                    31.03.18 - 15:45
                
                                
                    
                    
                    30.03.18 - 17:47
                
                                
                    
                    
                    04.03.18 - 15:27
                
                                
                    
                    
                    23.02.18 - 22:40
                
                                
                    
                    
                    08.02.18 - 20:17
                
                                
                    
                    
                    02.02.18 - 22:53
                
                                
                    
                    
                    01.02.18 - 18:16
                
                                
                            
                Videomai mult
            
            
                        
                        
                        01.11.25 - 21:09
                    
                                    
                        
                        
                        01.11.25 - 21:08
                    
                                    
                        
                        
                        30.10.25 - 15:15
                    
                                    
                                    
                        
                        
                        22.10.25 - 17:55
                    
                                    
                                    
                        
                        
                        16.10.25 - 18:12
                    
                                    
                        
                        
                        15.10.25 - 18:09
                    
                                    
                        
                        
                        15.10.25 - 18:08
                    
                                    
                            
                Editoriale
                
            
            
                    
                    
                    13.04.21 - 01:39
                
                                
                    
                    
                    19.03.21 - 01:52
                
                                
                    
                    
                    18.03.21 - 19:58
                
                                
                    
                    
                    15.03.21 - 00:55
                
                                
                    
                    
                    12.03.21 - 01:57
                
                            
                Bloguri
                
            
            
            
        
                Arhiva
                
                    
                        
                        Alege data
                    
                
            
            
                            
                            
                            31.10.25 - 14:38
                        
                                            
                                            
                            
                            
                            31.10.25 - 00:23
                        
                                            
                                                