REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (1 noiembrie 2022)

26 de gospodării au fost afectate în urma incidentului de la Naslavcea

26 de gospodării au fost afectate după ce o rachetă rusească, doborîtă de sistemul ucrainean antiaerian, a căzut luni dimineață, 31 octombrie, în extremitatea de nord a localității Naslavcea din R Moldova, aflată la granița cu Ucraina. Pagubele au fost anunțate de prim-ministra Natalia Gavrilița, menționînd că „nu putem lăsa fără răspuns faptul că viețile unor cetățeni ai noștri au fost puse în pericol”. Gavrilița a subliniat că ”siguranța oamenilor este non-negociabilă”.

 

Cîntăreața Paula Seling va prezenta un concert la Chișinău

Un concert susținut de interpreta română Paula Seling, la 25 de ani de activitate, va avea loc joi, 3 noiembrie, la ora 18.00, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din Chișinău. Sînt invitați Monica Anghel, Marcel Pavel, Ami, Ionuț Fulea, Brio Sonores, Pasha Parfeni, Vladimir Fotescu și Ion Paladi. Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” în format Altfel, conducător artistic și dirijor - Nicolae Botgros și Angry Band, conducător - Valentin Șchirca.

 

Un reprezentant al Ambasadei Rusiei la Chișinău a fost declarat persona non grata

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat ieri că în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), s-a decis declararea drept persona non grata pe teritoriul țării noastre a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Potrivit sursei citate, acest fapt a fost comunicat părții ruse în după-amiaza zilei de ieri, cu prilejul convocării la sediul MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. “MAEIE a reiterat că atacurile cu rachete asupra țării vecine escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului”, se mai spune în comunicatul Ministerului de Externe.

 

Polițiștii au documentat peste 3 200 de contravenții în traficul rutier

În zilele de odihnă, oamenii legii au documentat peste 3 200 de contravenții în traficul rutier. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), opt conducători auto au fost depistați și înlăturați de la conducerea mijlocului de transport, fiind în stare de ebrietate. Totodată, 1 253 de conducători auto au depășit limita de viteză, iar 468 au fost amendați pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră. De asemenea, 448 de șoferi au primit sancțiuni pentru că nu aveau cuplată centura de siguranță. La fel, 58 de conducători auto au fost documentați după ce au încălcat regulile de oprire şi nu au acordat prioritate pietonilor, iar 48 de persoane au fost sancționate pentru traversarea străzii în locuri interzise.

 

Teatrul National ”Satiricus I. L. Caragiale” întreprinde un turneu la Brașov

Teatrul National ”Satiricus Ion Luca Caragiale” întreprinde zilele acestea un turneu la Brașov, România în cadrul festivalului ”Ai carte, ai parte”. Directorul instituției, Alexandru Grecu a menționat că acesta este un eveniment organizat de Asociația Culturală Viva la Musica în colaborare cu Ministerul Culturii din România, Consiliul Județean și Primăria municipiului Brașov. Ieri a fost prezentat spectacolul ”Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, în regia lui Vitalie Drucec. Proiectul "Ai carte, ai parte" are ca scop promovarea conceptului de educație prin cultura care facilitează descoperirea valorilor autentice, fundamentale, ale limbii si literaturii romane, și ale culturii naționale în ansamblu.

 

MAEIE a condamnat atacul cu rachete asupra orașelor ucrainene

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează condamnarea fermă de către țara noastră a atacurilor cu rachete asupra orașului Kiev și a altor localități din Ucraina, inclusiv racheta doborîtă de sistemul antiaerian ucrainean care a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova. Biroul de presă al MAEIE a relatat ca aceste atacuri care escaladează în continuare situația de securitate reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar care interzice țintirea civililor și a infrastructurii acestora. Responsabilii de la MAEIE au fost în legătură cu Ambasada țării noastre în capitala Ucrainei asigurîndu-ne că tot personalul este în siguranță și monitorizează cu atenție evoluția evenimentelor.

 

Meteorologii au prognozat un început de noiembrie cu temperaturi variabile

Ultima lună de toamnă va începe cu vreme variabilă şi temperaturi caracteristice pentru această perioadă, care vor scădea în următoarele zile. Meteorologii au prognozat pentru săptămîna curentă cer însorit şi valori termice care vor atinge maxima de 20 de grade Celsius, însă de joi, 3 noiembrie, vremea se va răci, ajungînd în weekend la maxima de 15 grade. Sinopticienii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat afirmă că noiembrie este ultima lună din an, cînd în medie pentru şirul multianual de observaţii se înregistrează temperatură medie lunară pozitivă a aerului: aceasta constituie în teritoriu de la +2ºC în nord pînă la +5ºC în sudul țării. Cel mai rece noiembrie din toată perioada de măsurări instrumentale pe cea mai mare parte a teritoriului s-a înregistrat în anul 1993, cînd temperatura medie lunară a aerului a variat între -1,8ºC (Comrat, Cahul) și -3,3ºC (Briceni). Cea mai caldă lună noiembrie a fost în anul 2010, cînd temperatura medie lunară a aerului a oscilat în teritoriu între +8,2ºС (Briceni) şi +11,1ºС (Cahul). În calendarul popular, cea de-a 11-a lună a anului este numită Brumar.

 

Leul a crescut și mai mult față de dolar și euro

Pe parcursul unei zile leul moldovenesc a cîștigat de la dolarul american mai mult de 2 bani, iar de la moneda unică europeană – aproape 5 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 1 noiembrie un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,3083 lei pentru un dolar (-2,12 bani) și 19,1779 lei pentru un euro (-4,82 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 19,3295 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,2261 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 1 noiembrie, constituie: 0,5228 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 3,9026 lei pentru 1 leu românesc și 0,3123 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Experiența R. Moldova în promovarea egalității de gen va fi prezentată în cadrul unei conferințe la București

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va susține un discurs astăzi, la București, în cadrul Conferinței „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Evenimentul este organizat de Senatul României sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. La reuniune vor fi discutate subiecte referitoare la participarea femeilor pe piața muncii, ocuparea pozițiilor de conducere, dar și reprezentarea politică. Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, deputata Doina Gherman, una dintre promotoarele proeminente ale egalității de gen, va vorbi despre experiența Republicii Moldova și bunele practici din țara noastră la acest capitol.