Expoziția fotoreporterului și artistului fotograf Andrei Mardari

Autor: Mihai CONȚIU

Nu toți cei care deținem un aparat de fotografiat suntem și fotografi autentici, în adevăratul sens al cuvîntului, ci doar niște banali ”pozari”, într-o definiție personală. Fotografii facem toți și cu orice prilej, inclusiv cu telefonul mobil, dar aceasta nu-i artă, ci mimetism bun doar pentru aducerile noastre aminte. Nici nu trebuie să ne rușinăm de acest obicei firesc atîta vreme cît nu pretindem că suntem și ”artiști fotografi”.

Chiar și fotografii profesioniști, între ei, se diferențiază fundamental, în multiple situații de reprezentare. Spre exemplu, pe o scară valorică se situează un fotograf profesionist de la un tabloid, care, în toată cariera lui, ”a vînat” să pozeze goliciunile unor vedete, accidente ”spectaculoase” ori alte ”senzații fotografice deocheate” cu celebrități, iar în altă dimensiune de valoare poate fi receptat un artist fotograf care, uneori, are răbdare să aștepte cu anii pînă cînd prinde o fotografie reușită cu un anumit fenomen astrologic, unul natural, unul din lumea animalelor sălbatice ori chipuri, expresii unice ale unor entități umane celebre sau comune.

Aici, în Republica Moldova, am avut șansa să descopăr o profundă ”școală de artiști fotografi”, cîțiva dintre ei lăsîndu-mă, prin arta lor, fără prea multe replici. Nu voi da nume, iar asta deoarece, acum, mă voi referi la doar unul!

Anul trecut, între 3 și 29 Septembrie, fotoreporterul și artistul fotograf Andrei Mardari a avut o expoziție personală de fotografii în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei. Genericul expoziției a fost: ”Calea către noi înșine”. La această expoziție, Andrei Mardari și-a expus doar o serie de fotografii semnificative din întreaga lui carieră. Pe Andrei Mardari îl cunosc din numeroasele noastre intersectări, fără să fim prieteni, deci necunoscîndu-l prea bine, deși mi-a făcut, amical, destul de multe fotografii.

Am ”vizualizat” această expoziție cu doar două zile înainte de închiderea ei și, credeți-mă, chiar cred că am făcut o adevărată ”afacere estetică”, iar asta, în primul rînd, pentru că l-am cunoscut mai profund pe artistul fotograf Andrei Mardari. Pe lîngă niște poze pe care le-am făcut cu telefonul meu mobil în sala de expoziție, mi-am făcut, atunci, și cîteva însemnări pe care, ulterior, le-am rătăcit printre hîrțoagele mele, motiv pentru care voi rememora doar o scurtă amintire din cele văzute, simțite.

Genericul expoziției, ”Calea către noi înșine”, este mai mult decît elocvent prin cumulul de fotografii sugestive expuse. Toate aceste lucrări, permiteți-mi să le spun astfel, sunt geneza a ceea ce Mardari simte poate că ne proiectează trecutul, prezentul și viitorul – obîrșia, copilăria, familia, femeia, natura, apocalipsa care ne paște din perspective climaterice etc.

În fotografiile lui Mardari am văzut nu doar nostalgia față de copilărie, ci și trăirea copilăriei pînă în prezent, ca o punte metaforică dintre copilul de ieri și adultul de astăzi. Un rol important în creația fotografică a lui Mardari îl ocupă ”femeia-metaforă”. El reușește să surprindă chipul și trupul femeii, în egală măsură, ca un chirurg, ca un psiholog, ca un estet desăvîrșit și ca un poet de cea mai înaltă valoare.

În excepționala fotografie sa pe care o voi alătura acestor rînduri, a cărei denumire nu am reținut-o, descoperim cele mai neliniștitoare mesaje – consecințele unei apocalipse, în urma căreia a rămas ultimul om, bătrîn cît veacul, care poartă spre spate, cu mîna stîngă, un tîrn din nuiele, pășind pe un pămînt pustiit ce nu pare pavat cu pietre, ci mai degrabă secat de orice urmă de apă și care s-a întărit destructurîndu-se în milioane de frînturi, despărțite de mici șănțulețe, ce pot părea a fi chiar și pietre ori chirpici. Este o imagine teribilă! Un avertisment crunt în ceea ce privește viitorul acestei planete pe care oamenii continuă s-o distrugă! Cel puțin asta am înțeles eu din expoziția lui Andrei Mardari!