Cei mai mulți oameni executați, anul trecut, la nivel mondial, au fost în Iran

În Iran, cel puțin 901 oameni au fost executați anul trecut, iar 40 doar într-o săptămînă, în Decembrie, anunță Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, potrivit Agerpres.
„Este foarte îngrijorător să observăm că numărul persoanelor supuse pedepsei cu moartea în Iran creşte de la an la an”, a comentat Turk, într-un comunicat de presă.
În 2023, cel puțin 853 de persoane au fost executate în Iran. Purtătorul de cuvînt al Înaltului Comisariat, Liz Throssell spune că cifrele vin de la organizații de încredere, printre care HRANA, Hengaw şi Iran pentru drepturile omului.
Potrivit comunicatului, majoritatea execuţiilor din 2024 au fost pentru infracţiuni legate de droguri, dar au fost executaţi şi disidenţi şi oameni care au avut legătură cu protestele antiguvernamentale din 2022-2023.
De asemenea, 31 de femei au fost executate în 2024, număr record de cînd organizația Iran Human Rights (IHR) realizează aceste înregistrări, din 2008.
„Multe femei executate pentru crimă au fost victime ale violenţei domestice sau ale abuzului sexual, acţionînd din disperare”, potrivit IHR.
Noile legi de promovare a ”culturii castității și hijabului” prevăd că femeile care nu respectă noua măsură riscă 15 ani de închisoare sau chiar pedeapsa cu moartea.
Iranul, după China, ajunge astfel țara cu cele mai multe execuții la nivel mondial, arată mai multe organizații pentru drepturile omului.
Legea islamică a talionului, aplicată în Iran şi cunoscută sub numele de qisas, prevede că o crimă trebuie „plătită” prin pierderea unei alte vieţi, cu excepţia cazului în care familia victimei iartă sau acceptă o compensaţie.
„Ne opunem pedepsei cu moartea în toate circumstanţele. Este incompatibil cu dreptul fundamental la viaţă şi prezintă riscul inacceptabil de a executa oameni nevinovaţi. Şi, pentru a fi clar, nu poate fi impusă niciodată pentru un comportament care este protejat de legea internaţională a drepturilor omului”, a subliniat Turk.
De aceea, Turk a cerut Iranului să suspende execuţiile și să regîndească pedeapsa cu moartea, în vederea abolirii acesteia.
Aproximativ 170 de state au abolit pedeapsa cu moartea sau au instituit un moratoriu, potrivit ONU.












