CE SE FACE LA GUVERN

CoE va acorda R. Moldova un suport de 52 milioane euro

Republica Moldova și Comisia Europeană vor semna două acorduri de asistență financiară nerambursabilă pentru țara noastră, în valoare totală de 52 de milioane de euro. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării celor două acorduri.

Acordul de finanțare privind Programul „UE pentru Reforme” prevede oferirea Republicii Moldova a unui grant de 27 de milioane euro. Domeniile prioritare pentru asistența europeană sînt politicile și programele privind populația și sănătatea reproductivă, guvernanța și societatea civilă, pacea și securitatea.

Printre prioritățile Acordului de finanțare a Programului „UE pentru redresare și reziliență” se numără: economia rezilientă, sustenabilă și integrată; reziliența în materie de mediu și schimbările climatice; societăți reziliente, echitabile și favorabile incluziunii. Valoarea acestui Acord este de 25 milioane de euro, care, de asemenea, vor fi acordați cu titlu de grant.

Avînd în vedere consecințele imprevizibile ale războiului din Ucraina, ambele Acorduri vizează și abordarea nevoilor imediate ale populației afectate, consolidarea rezilienței și capacității de răspuns la impactul generat de război.

Acordurile de Finanțare urmează a fi semnate de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, din partea Republicii Moldova, și Lawrence Meredith, Director pentru relațiile cu țările din vecinătatea estică, din partea Comisiei Europene.

 

Noi modificări privind funcționarea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, mai multe modificări privind excluderea unor impedimente de ordin juridic și administrativ pentru constituirea şi funcționarea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI).

Astfel, vor fi reglementate normele ce țin de crearea unei asociații la nivel de sector din aria de deservire a sistemului centralizat de irigare și constituirea unei asociații ce înglobează mai multe sisteme de irigare. Totodată, este stabilită procedura și actele necesare pentru înregistrarea asociaților la Agenția Servicii Publice (ASP).

De asemenea, se prevăd completări cu reglementări ce țin de aderarea noilor membri la AUAI și de încetare a calităţii de membru, precum și dizolvarea Asociației, cînd nu mai este necesară, prin convocarea adunării generale. Modificările includ noi norme ce țin de reabilitarea și casarea infrastructurii, restituirea bunurilor la expirarea termenului pentru care au fost transmise în folosință gratuită și responsabilitățile legate de distrugerea acestora.

Aprobarea modificărilor menționate va impulsiona constituirea şi funcționarea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații și va asigura accesul utilizatorilor de apă/producătorilor agricoli la irigare.

 

Bugetul proiectului UE4 Moldova va fi majorat

Bugetul proiectului UE4Moldova, destinat consolidării capacității de a răspunde la situația de urgență COVID-19 în sănătate publică și a capacității instituționale pentru implementarea Acordului de Asociere, va fi majorat cu 138 328 euro. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de inițiere a negocierilor și de modificare a Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind realizarea acestui proiect.

Contribuțiile financiare sînt acordate țării noastre sub formă de grant de Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Centrală de Management al Proiectului, Agenția pentru Dezvoltare a Lituaniei și Expertise France.

Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană a fost semnat la 20 octombrie 2020, constituind, la acel moment, asistență nerambursabilă în valoare de 9 milioane de euro.

 

Guvernul SUA va acorda R. Moldova suport pentru consolidarea securității energetice

Republica Moldova va primi suport financiar din partea Statelor Unite ale Americii, în valoare de 19,5 milioane de dolari, pentru consolidarea securității energetice a țării și reducerea dependenței de o singură sursă de alimentare. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, inițierea negocierilor și semnarea celui de-al 14-lea Amendament la Acordul de asistență încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA.

Finanțarea adițională vine să contribuie la conectarea elementelor cheie ale sectorului energetic al Republicii Moldova cu sistemele europene, atragerea investițiilor în producția locală de energie, diversificarea aprovizionării cu gaze naturale și creșterea eficienței energetice.

De asemenea, Amendamentul prevede stabilirea termenilor și condițiilor privind suportul bugetar nerambursabil de 30 milioane de dolari, ce urmează a fi oferit țării noastre de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Banii vor fi folosiți pentru gestionarea crizei energetice pe componenta energiei electrice.

Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană a fost semnat în anul 2016. Suma totală a asistenței nerambursabile rezultate din Amendamentele la acest acord este de circa 172,7 milioane de dolari.

 

Tranzitul feroviar al mărfurilor pe teritoriul R. Moldova și al Ucrainei va fi facilitat

Executivul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Protocolului nr. 2, care prevede modificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea transportului feroviar.

Proiectul Protocolului prevede modificări privind eliminarea operațiunilor controlului dublu, iar în unele sectoare a controlului triplu al autorităților vamale și de management al frontierei. Prin acestea, va fi asigurată facilitarea controlului vamal și de frontieră a garniturilor feroviare și brigăzilor de locomotive, care traversează teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei.

Astfel, vor fi simplificate procedurile de tranzit feroviar al mărfurilor pe teritoriul Ucrainei, cu destinația Republica Moldova și România, și pe teritoriul Republicii Moldova, cu destinația Ucraina și România, fapt ce va permite atragerea volumelor de mărfuri transportate pe cale ferată.

Totodată, implementarea proiectului va permite modificarea lanțurilor logistice prin redirecționarea transportului de mărfuri de pe segmentul rutier pe cel feroviar, micșorînd, astfel, sarcina pe drumurile rutiere naționale, ceea ce va duce la majorarea volumelor de mărfuri aflate în tranzit prin teritoriul Republicii Moldova și va avea un impact pozitiv asupra economiei naționale.

Menționăm că negocierile privind modificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea transportului feroviar sînt inițiate în urma propunerilor oficiale parvenite din partea Ucrainei.

 

Executivul va aloca 800 mii de euro pentru auditul extern al datoriilor Moldovagaz către Gazprom

Guvernul a aprobat alocarea, de către Agenția Proprietății Publice, a 800 mii de euro, din Fondul de rezervă, pentru auditul extern al datoriei SA Moldovagaz către Gazprom și Factoring Finance.

Conform contractului semnat pe 10 august cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma A.S. din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co. Limited din Marea Britanie, auditul va presupune elucidarea cu exactitate a constituirii datoriei Moldovagaz față de concernul rus, pentru gazele naturale livrate malului drept, în perioada din 27 august 1991 şi pînă la 31 octombrie 2021.

În procesul de verificare vor fi analizate modul în care au fost repartizate de către Moldovagaz (și întreprinderile predecesoare) plățile pentru consumul de gaze între consumatorii de pe malul drept și cel stîng. La fel, auditorii se vor concentra pe evaluarea activelor transmise anterior către Gazprom ca decontare (parțială) a datoriilor pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept și vor efectua, la necesitate, reevaluarea acestor active. Deasemenea, va fi verificată legalitatea cesionării creanţelor Gazprom către Factoring Finance.

Caietul de sarcini a contractului de audit prevede desfășurarea misiunii în cîteva etape, iar efectuarea plăților se va realiza pe măsura livrării rezultatelor.

 

Guvernul a aprobat instituirea Agenției Feroviare

În scopul implementării politicilor în domeniul transportului feroviar și al siguranței feroviare, Executivul a aprobat, astăzi, instituirea Agenției Feroviare. Constituirea acesteia este condiționată de angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere RM–UE, transpuse în noul Cod al transportului feroviar, precum și în Planul de acțiuni privind restructurarea sectorului feroviar și a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Agenția feroviară va avea atribuții de control și va emite autorizații de transport feroviar, autorizații de siguranță, certificate de siguranță și permise de mecanic de locomotivă. De asemenea, aceasta va fi responsabilă de punerea în funcțiune a subsistemelor structurale, care formează sistemul feroviar, va verifica dacă acestea sînt exploatate și întreținute în conformitate cu cerințele esențiale, va admite în circulație și va înregistra vehiculele feroviare.

Totodată, entitatea nou creată va elabora și aproba manuale, ghiduri și instrucțiuni tehnice privind siguranța, exploatarea și semnalizarea transportului feroviar și a elementelor infrastructurii feroviare.

Avînd în vedere că, pînă în prezent, nu există un organ abilitat cu funcții de control al condițiilor de desfășurare a transportului feroviar de pasageri, Agenția Feroviară va asigura și funcția de protecție a consumatorilor în domeniul respectiv.

 

Producătorii agricoli vor beneficia de rambursarea TVA

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, avizul la proiectul de lege privind Programul de rambursare a TVA pentru întreprinderile care activează în domeniul agricol. Acesta prevede instituirea Programului de restituire a TVA producătorilor agricoli pentru acoperirea datoriilor la impozitele și taxele de stat datorate de către aceștia, precum și mecanismul de implementare a Programului.

Beneficiari ai Programului de rambursare a TVA vor fi agenții economici care au suportat pierderi de peste 50 la sută ale producției agricole, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022 sau a embargoului impus de Federația Rusă la importul producției de origine vegetală din Republica Moldova. Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, iar plățile vor fi achitate în termen de 25 de zile lucrătoare de la data solicitării. Rambursarea va fi oferită pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023, inclusiv.

Scopul proiectului constă în diminuarea impactului negativ al calamităților naturale, precum și cel al creșterii prețurilor asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare.

Sursa: gov.md

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
06.01.25 - 12:13
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31