Deputaţii au operat, pe 26 aprilie, modificări în Regulamentului Parlamentului. Iniţiativa aparţine reprezentanţilor PLDM şi a fost susţinută de 60 de legislatori. Potrivit deputatului liberal-democrat Tudor Deliu, în redacţia ac
26.04.13 - 15:42
Şeful statului va desemna un nou Premier "în termeni rezonabili" Preşedintele RM Nicolae Timofti va desemna un nou Premier "în termeni rezonabili", dacă partidele politice implicate în negocieri nu şi-au planificat deja alte sce
29.04.13 - 19:18
Prim-ministrul interimar Iurie Leancă a susţinut, pe 25 aprilie, un briefing de presă, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. În cadrul briefingului, Iurie Leancă a declarat că a acceptat funcţia de Prim-ministr
25.04.13 - 18:26
Prim-ministrul interimar Iurie Leancă a fost prezentat, pe 25 aprilie, membrilor Cabinetului de miniştri de către Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. Preşedintele Rep
25.04.13 - 18:25
Autor: Bogdan ȚÎRDEA Am scris ieri într-un material, că pacea între cei 2 Vlazi a fost forţată. Ziceam că războiul politic nu a fost oprit, că acesta va izbucni în mod inevitabil.  Am mai scris că Voronin ar avea
25.04.13 - 18:16
Legea deputatului cumpărat trebuie anulată Autor: Victor NICHITUŞ Participarea liberal democraţilor la schimbarea legii electorale a fost una dintre cele mai mari erori politice ale anului. Modificarea legislativă, una dintre cele mai importante
25.04.13 - 18:14
„Este un document de unică folosinţă, nişte baliverne adoptate în exclusivitate pentru a nu-i permite lui Vlad Filat să se afle în fruntea Guvernului. Fie temporar, fie pe un termen previzibil sau cînd vor hotărî a
25.04.13 - 18:13
Tăvălugul ordinii constituţionale s-a declanşat Longevivul preşedinte al Parlamentului, Marian Lupu, a fost demis din funcţie cu votul regulamentar acordat de 76 de deputaţi din 79 de participanţi. Acest lucru s-a produs pe fondul unui dezmă
25.04.13 - 17:50
Stimate domnule Preşedinte al Parlamentului,Doamnelor şi Domnilor Deputaţi,Onorată asistenţă, stimaţi cetăţeni ai Republicii Moldova, Am insistat să fac această declaraţie la începutul şedinţei de astăzi a Parlamentului, din moti
25.04.13 - 16:43
Gheorghe Susarenco, fost judecător la Curtea Constituțională (CC), califică decizia acesteia, prin care decretul şefului statului de desemnare a lui Vlad Filat în calitate de candidat la funcţia de Premier a fost declarat neconstituţiona
24.04.13 - 19:37
Chirtoacă PREŞEDINTE al PL? El este PREŞ, E DINTELE ştirbului Ghimpu! Ghimpu l-a prelucrat pe Dorin Chirtoacă încă din faşă. El i-a fost ca un adevărat tată şi de aceea îi şi seamănă din toate punctele de vedere, inclusiv ne
24.04.13 - 19:35
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, Legislativul ar fi format din patru partide politice, indică datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), prezentat, pe 24 aprilie, de către Institutul de Politici Publice. Astfel, pentru
24.04.13 - 19:10
Pe 23 Aprilie preşedintele Nicolae Timofti a semnat decretul de numire a lui Iurie Leancă în funcţia de premier interimar. Astfel, şeful statului a dat curs deciziei Curţii Constituţionale din ziua de 22 Aprilie. Totodată, Nicolae Timoft
23.04.13 - 20:37
Chiar dacă este în groapă, încă mai este folosit Luni, 22 Aprilie, Ghimpu, ştiindu-se încă protejat din umbră, şi-a plasat pe Blog un mesaj extrem de interesant. Parcă prin acest mesaj a vrut să declare ulterior: „V-a
23.04.13 - 20:39
PLDM a emis, pe 23 aprilie, o declaraţie în care califică decizia CC drept una strict politică şi care creează un precedent periculos pentru funcţionarea statului de drept în Republica Moldova. Potrivit declaraţiei, decizia CC inte
23.04.13 - 20:29
După decizia CC criza politică din RM ia amploare Criza statalităţii din RM a luat amploare după decizia Curţii Constituţionale. Afirmaţiile au fost făcute pentru Moldpres de mai mulţi experţi şi analişti politici. Analistul Oazu Nantoi
23.04.13 - 20:26
Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat (PD), care numără 15 deputaţi, va vota pentru Guvernul Filat 3. Anunţul a fost făcut de către liderul PD, Marian Lupu, pe 22 aprilie, după şedinţa executivului formaţiunii. PD a luat această
22.04.13 - 19:32
O iniţiativă ce prevede introducerea votului uninominal a fost votată, pe 19 aprilie, în lectură finală de către Parlament. Iniţiativa aparţine deputaţilor PD şi a fost susţinută de 63 de deputaţi. Potrivit proiectului, alegerile &
22.04.13 - 19:13
Adulter politic între PD şi PCRM sau amanţi care nu s-au despărţit niciodată... Autor: Mihai CONŢIU Gura Plahoit-Lupului doar minciuni, trădare şi cinism grăieşte! Sîmbătă, 20 Aprilie, după ședința Consiliului Republican a
21.04.13 - 13:49
Comunicat de presă Prim-ministrul desemnat Vlad Filat a susținut, astăzi, 20 Aprilie, o conferință de presă comună cu vicepreşedintele Parlamentului European, Jacek Protasiewicz şi Monica Macovei, co-preşedinte al Delegaţiei Parlamentului
20.04.13 - 14:02
01.11.25 - 00:04
02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 00:07
01.11.25 - 00:10
01.11.25 - 15:54
01.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:01
02.11.25 - 13:05
03.11.25 - 12:54
03.11.25 - 12:50
04.11.25 - 00:01
03.11.25 - 12:49
04.11.25 - 00:02
03.11.25 - 12:52
03.11.25 - 12:51