Statele, la mila adevăraţilor deţinători ai puterii în noua ordine mondială

Lumea trebuie să ia act de încheierea a două secole de dominaţie a Occidentului şi de reîntoarcerea teoriei clasice a relaţiilor internaţionale, după dispariţia iremediabilă a marilor ideologii ale secolului XX. Acestea sunt concluziile noului volum,„Către o noua ordine mondiala”, al lui Gerard Chaliand, specialist în geopolitică. Chaliand a acordat interviuri pentru Mediapart, France 24 şi  Nonfiction.fr, din care am preluat cîteva pasaje.

“Statele naţiune apărute în urma prăbuşirii imperiilor, vechi sau moderne, au fost de cele mai multe ori construcţii stîngace, unde construirea unei identităţi comune a necesitat ocultarea unor părţi însemnate ale istoriei, epurări etnice sau religioase şi sacralizarea unor frontiere arbitrare. Caracterul precar al unora dintre aceste construcţii este revelat acum cu forţă şi cruzime în Siria, însă exemplele sunt nenumărate. Frontierele trasate tîrziu au rămas permeabile, mai ales acolo unde ele treceau prin mijlocul unui ansamblu demografic şi cultural coerent. Este cazul liniei Durand, care după ce a separat India britanică de Afganistan, a marcat frontiera dintre acesta din urmă şi Pakistan, într-un teritoriu pashtun. Aici este acum centrul de gravitate al regiunii AfPak şi unul din focarele globale de instabilitate.

Statele naţionale sunt construcţii şubrede. Statele nu mai sunt singurii actori ai relaţiilor internaţionale. Miliţii, mercenari, reţele integriste, mari grupuri industriale, financiare şi criminale: o mulţime de entităţi private concurează statele naţiune. Totuşi, nu trebuie să subestimăm capacitatea de rezistenţă a structurilor etatice. Aşa artificiale cum sunt unele, ele sunt profitabile pentru cei care le controlează şi captează, prin intermediul lor, resursele. Însă statele rămîn atît timp cît în faţa lor nu apare o opoziţie serioasă din partea adevăraţilor deţinători ai puterii.”

“1979 este un an important. Atunci a avut loc prima mare schimbare în China sub Deng Xiaoping, iar SUA au stabilit relaţii diplomatice cu Republica Populară Chineză. Este anul celui de al doilea şoc petrolier şi lumea ar fi trebuit să îşi dea seama că anii cei buni au trecut, ar fi trebuit să înceapă să se adapteze. Nu am făcut asta. În al treilea rînd, a fost anul ce a marcat apariţia Islamului politic la nivel de stat. Şi nu est vorba despre Sudan, ci despre Iran.”

Începînd de atunci asistăm la o reislamizare a statelor musulmane şi la o competiţie între sunniţi şi şiiţi.

Cît priveşte statele arabe, începînd din anii '70 şi pînă acum, ele au stagnat. “Fraţii Musulmani se pare că nu au înţeles timp de decenii ce înseamnă creşterea economică, că ea este cheia către modernitate. Nici salafiştii nu pot rezolva nimic, atît timp cît cred că reîntoarcerea la originile măreţe ale Islamului este cheia viitorului. Dacă astăzi eşti arab, atunci te uiţi în jurul tău. Te uiţi la turci, care au reuşit, te uiţi la indonezieni, care sunt tot musulmani şi care o duc bine, te uiţi la China, la India şi te întrebi “ce am făcut în ultimii 30-40 de ani?”. Cîteva bombe şi foarte multe vorbe!”

“Lumea arabă are nevoie de o revoluţie intelectuală, de pe urma căreia să apară soluţia pentru abordarea crizelor din societate, pentru creşterea economică, pentru educaţie. Or, Fraţii Musulmani, atunci cînd preiau puterea, nu fac decît să impună un moralism care cu siguranţă nu va rezolva crizele sociale. Nu văd nici un stat arab emergent care să promită că va merge precum India, Indonezia sau Turcia.

Cît priveşte Europa, Gerard Chaliand consideră că are în acest moment mai multe avantaje decît SUA, la nivelul inovaţiei, dar mai ales la nivel comercial, unde formează o piaţa comună. Însă marea provocare a Europei este “mai multă Europă”, consideră Chaliand, remarcînd că aici bătrînul continent a ratat mai multe şanse.

“Am pierdut trenul de mai multe ori. Ultima oară cred că a fost în 1989-1991. URSS s-a prăbuşit, comunismul european la fel, iar ameninţarea a dispărut. Atunci ce e de făcut? Mai bine reexaminam situaţia, ne întrebam spre ce să ne îndreptăm, dacă ar trebui să facem ceva mai federal, dacă ar trebui să ne garantăm securitatea prin propriile noastre forţe. Nu am făcut nimic din toate acestea!”

Chaliand crede că acum este ultima şansă a Europei de a se federaliza. “Cînd eşti cu spatele la zid este clar momentul să faci ceva. Dacă nu o va face acum, Europa nu va fi altceva decît o mare piaţă cu nici o voinţă politică şi fără putere militară.”

Cît priveşte Franţa, Chaliand crede că “indiferent că la putere se află stînga sau dreapta, Franţa nu a făcut nimic serios în ce priveşte reformele. Am trăit peste ce ne permiteam, am fost o societate foarte protectoare, nu am făcut ce a făcut domnul Schroeder în Germania. El nu a fost reales. Noi am avut guverne care au vrut să fie realese cu orice preţ, iar cînd vrei să fii reales nu faci nimic din ceea ce ar trebui cu adevărat. Pînă la urmă, Winston Churchill nu a fost reales în 1945.”

Călin MARCHIEVICI

Cotidianul.ro