MAIA SANDU A PROMULGAT LEGEA CARE CONFIRMĂ CĂ LIMBA DE STAT A R. MOLDOVA ESTE CEA ROMÂNĂ
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a promulgat, astăzi, Legea care confirmă că limba de stat este cea română, informează Moldpres cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
„Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pămînt. Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvînt și spunem - într-un glas - că „vorba dulce mult aduce”, a spus șefa statului.
Totodată, președintele Maia Sandu a mai subliniat că, „cei care ne-au zis decenii la rînd că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba „moldovenească” și nu româna - au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională”, a menționat președintele.
De asemenea, șefa statului s-a arătat ferm convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi însuşită, şi vorbită de către toţi cetăţenii noștri: „Mă bucur mult cînd întîlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sînt respectate și protejate”, a punctat președintele Maia Sandu.
Sursa: Moldpres