

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică /OECD/ va coordona eforturile de finanțare a Republicii Moldova dintre Comisia Europeană, BERD și Banca Mondială, în cadrul unui program comun. Acest lucru l-a declarat Douglas Frantz,
30.03.16 - 14:35

Raportul de monitorizare a condițiilor de desfășurare a afacerilor în Republica Moldova, elaborat în cadrul Agendei Naționale de Business (ANB) cu scopul de a evalua progresul de implementare a priorităţilor şi soluţiilor propuse
30.03.16 - 14:32

Cotația petrolului a scăzut după ce atentatele de la Bruxelles i-au determinat pe investitori să se îndrepte spre valori de refugiu precum aurul, iar Organizația Statelor Exportatoare de Petrol a informat că Libia, țară membră a OPEC,
28.03.16 - 19:34

Parlamentul a ratificat astăzi Acordul de Grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Documentul face parte din Proiectul de Restructurare a Căilor Ferate din Moldova (CFM), acordat din Fondul de
25.03.16 - 17:24

Valeriu Lazăr și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI). Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de astăzi a Biroului Executiv al organizației.
"În iulie 2014,
25.03.16 - 16:04

Coordonarea acțiunilor privind implementarea proiectelor de interconexiuni în sectorul energetic și suportul pe care îl poate acorda România au fost principalele subiecte pe agenda întrevederii trilaterale dintre vicepremier
23.03.16 - 17:42

Perspectivele de creștere a exporturilor moldovenești sînt foarte dependente de reformele din țară, se constată în Studiul privind comerțul în Moldova, prezentat de Oficiul Grupului Băncii Mondiale (BM) din Moldova.
„Ac
23.03.16 - 14:36

Vinurile moldovenești au șanse reale de a-și consolida poziția în 2016 pe piețele din Polonia, Cehia, România, China și SUA, potrivit unui studiu de piață al Oficiului Național al Viei și Vinului. Cercetarea cuprinde informații
23.03.16 - 14:34

Companiile manifestă o prudență mare și nu se așteaptă la o ameliorare a afacerilor lor în primul trimestru al anului 2016. Întreprinderile locale sînt în așteptarea unor schimbări, în timp ce firmele străine s&
23.03.16 - 14:32

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii instituţiilor statului, ai partenerilor de dezvoltare, între care Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Biroul de Cooperare al Elveției, precum și ai s
22.03.16 - 18:30

Mai mulţi producători agricoli s-au declarat nemulţumiţi de faptul că impozitul funciar ar putea să crească cu 15%, iar la procurarea pieselor de schimb s-a propus introducerea taxei pe valoare adăugată în mărime de 20%. Preşedintele
17.03.16 - 18:28

Serviciul federal rus de supraveghere fitosanitară Rosselhoznadzor a suspendat temporar, din 14 martie, importul de legume şi fructe, cu certificate fitosanitare moldoveneşti, pe piața rusă prin Belarus.
Federația Rusă are suspiciuni că prin
15.03.16 - 19:30

Relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză sînt foarte bune și există toate premisele pentru impulsionarea acestora, a declarat ambasadorul Chinei în țara noastră, Zhang Yinghong, în
12.03.16 - 12:57

Începînd cu luna martie curent, persoanele fizice pot beneficia de acces la serviciile fiscale electronice fără necesitatea semnării Acordului-tip de conectare la acestea cu Î.S. “Fiscservinform”.
Astfel, persoanele f
12.03.16 - 12:51

Sergiu Cioclea a fost ales astăzi în calitate de Guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Candidatura acestuia a fost susţinută în Parlament cu votul a 61 de deputaţi.
Potrivit lui Cioclea, printre priorităţile sale se num
11.03.16 - 19:06

Guvernul Austriei va susține în continuare autoritățile Republicii Moldova în implementarea proiectelor de reformare și modernizare a domeniului protecției consumatorului, precum și la dezvoltarea cadrului legal privind antreprenori
11.03.16 - 16:38

Ministerul Economiei în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova vor lansa o Campanie națională de informare și comunicare privind DCFTA. Despre acest lucru a anunţat vicepremierul Octavian Calmîc, ministr
10.03.16 - 18:47

Propunerile de modificare a procedurii de eliberare a actelor permisive la importul, exportul și tranzitul produselor agro-alimentare au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde. La eveniment au participat viceministrul Economiei, Vitalie I
10.03.16 - 18:38

Prevederile politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru anul 2016 au fost discutate în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, care a fost prezidată de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Econ
10.03.16 - 18:25

Viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a prezentat ieri la București oportunitățile investiționale și de afaceri din Republica Moldova unui grup de circa 100 de companii germane, care activează în România.
02.03.16 - 17:13













Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
20.02.25 - 20:16
12.02.25 - 10:18
29.01.25 - 14:42
29.01.25 - 14:41
29.01.25 - 14:40
15.01.25 - 11:06
03.01.25 - 12:43
30.12.24 - 09:59
19.12.24 - 16:24
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.01.25 - 20:18
31.01.25 - 15:08
31.01.25 - 15:07
31.01.25 - 12:58
31.01.25 - 12:55
31.01.25 - 12:54