Patru cumparatori europeni de gaz rusesc platesc deja in ruble

Zece cumpărători europeni de gaz rusesc şi-au deschis conturi speciale în ruble la Gazprombank, iar patru au efectuat deja plăţi în moneda rusă, a dezvăluit Miercuri agenţia Bloomberg, care citează surse apropiate Gazprom, transmite EFE, potrivit agerpres.
Gigantul rus a anunţat, Miercuri, că a sistat livrările de gaz către Polonia şi Bulgaria, după ce aceste două ţări au respins mecanismul propus de preşedintele rus Vladimir Putin, de a plăti în ruble pentru gazul rusesc, pe fondul sancţiunilor occidentale asupra tranzacţiilor în valută cu Rusia, ca urmare a campaniei militare a acestei ţări în Ucraina.
Sursa, care a solicitat să vorbească sub protecţia anonimatului, a declarat că nu sunt prevăzute noi sistări ale livrărilor de gaz pînă în a doua jumătate a lunii Mai, cînd trebuie să intre alte plăţi în ruble pentru combustibilul rusesc.
Gazprom a explicat, Miercuri, că a suspendat complet furnizarea de gaz către Bulgargaz (Bulgaria) şi PGNiG (Polonia) pentru că nu a primit, pînă la sfîrşitul zilei de Marţi, plăţile în ruble, pentru livrările aferente lunii Aprilie, aşa cum a stabilit Putin în decretul său din 31 Martie pentru ţările ”neprietenoase”.
Preşedintele rus a ordonat, în acea zi, ca ţările ”neprietenoase”, între care SUA, Canada, Regatul Unit şi toate statele membre ale UE – unde gazul rusesc reprezintă 40% din consum – să plătească în ruble livrările de gaz rusesc. Mecanismul conceput de Rusia stabileşte că aceste ţări considerate ostile trebuie să deschidă un cont special în ruble şi un altul în valută la Gazprombank.
Separat, cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat, Miercuri, că Austria va continua să plătească pentru gazul rusesc în euro, nu în ruble, aşa cum relatase anterior agenţia TASS, transmite dpa. Calificînd drept ”fake news” (informaţii false – n.r.) relatarea TASS cum că Viena a plătit în ruble pentru gazul rusesc, Nehammer a scris pe Twitter că ”Austria respectă strict sancţiunile UE convenite de comun acord”.
Miercuri, într-o intervenţie pe marginea unei reuniuni guvernamentale pe tema condiţiilor de plată dintre compania de energie austriacă OMV şi furnizorul rus de gaz Gazprom, Nehammer a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus în urmă cu două săptămîni că plăţile în euro vor continua să fie acceptate şi că acest lucru rămîne neschimbat.
Informaţii primite de dpa sugerează că un acord între OMV şi Gazprom, potrivit căruia OMV va face plăţi în euro, iar Gazprom le va converti în ruble, nu a fost finalizat.
În Austria, se estimează că 80% din gazul importat provine din Rusia.












