Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat că "numeroase ţări" îi antrenează pe rebelii sirieni în conflictul care vizează răsturnarea regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Şeful diplomaţiei americane a făcut aceast
11.03.13 - 20:07
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a declarat convins că preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, nu va părăsi puterea, reiterînd faptul că Moscova nu are deloc intenţia de a-i cere aceasta liderului de la Damasc. "Nu nouă ne revin
11.12.13 - 12:07
O concentraţie sporită de aflatoxină M1 în lapte a fost depistată la controlul de rutină efectuat la diverse centre de colectare a laptelui din Bulgaria,conform datelor furnizate de Agenţia pentru Siguranţa Alimentară din această ţar
11.03.13 - 20:03
Documentul este alarmant Guvernul federal a aprobat, pe 7 Martie, după repetate amînări, controversatul raport privind sărăcia în Germania. Deşi ar fi fost cosmetizat, "cenzurat" chiar, după cum susţin numeroşii săi critici, docu
11.03.13 - 19:41
Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez a decedat de cancer la vîrsta de 58 de ani, a anunţat marţi la televiziunea publică vicepreşedintele Nicolas Maduro. "Am primit informaţia cea mai tragică pe care o putem aduce la cunoştinţă poporul
08.03.13 - 19:57
Statele Unite ale Americii au propus Consiliului de Securitate al ONU, cu acordul Chinei, adoptarea de noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord după testul său nuclear de la 12 februarie, a anunţat ambasadoarea americană Susan Rice. Aceste s
07.03.13 - 19:02
Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a înmînat marţi Mişcării pentru drepturi şi libertăţi (a minorităţii turce) un mandat pentru formarea unui guvern. Formaţiunea a refuzat însă mandatul şi l-a returnat, aşa cum au pro
07.03.13 - 19:00
Grecia a început, duminică, o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI, pentru a obţine luna aceasta acordarea următoarei tranşe din pachetul de asistenţă financiară acordat Atenei, în valoare de 2,8 miliarde de
07.03.13 - 18:56