Micii fermieri din Africa şi Asia vor beneficia de o donaţie de 1,4 miliarde de dolari din partea fundaţiei Bill & Melinda Gates, în ideea de a-i ajuta să se adapteze la schimburile climatice, transmite AFP, potrivit agerpres. 
08.11.22 - 01:43
Dacă proiecţiile pentru acest an se vor confirma, cei opt ani din perioada 2015-2022 vor fi cei mai calzi ani înregistraţi vreodată, a avertizat Duminică Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), într-un raport considerat a fi o &
07.11.22 - 00:34
Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară Zaporojie din Sudul Ucrainei, ocupată din Martie de trupele ruse, a anunţat Duminică Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), transmite dpa, potr
06.11.22 - 13:02
Comisia Europeană va solicita tuturor părților să ia de urgență măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, întru respectarea angajamentele pe care și le-au asumat în cadrul Acordului de la Paris, informează m
06.11.22 - 00:35
Un european din patru declară că se află într-o situaţie precară, ceea ce îl determină să renunţe la unele necesităţi, cum ar fi să nu-şi încălzească locuinţa în pofida frigului sau să renunţe la nişte mese c
05.11.22 - 01:56
Peste 200 de elefanţi au murit din cauza secetei în perioada Februarie-Octombrie 2022 în Kenya, ţară din Africa de Est care se confruntă cu deficite majore pluviometrice, a declarat, Vineri, ministrul Turismului din acest stat, p
05.11.22 - 01:53
Aproape 60% dintre români se tem că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilităţi în Iarna care vine, arată un studiu realizat de o companie de cercetare de piaţă. 58% dintre români au declarat că le va fi foarte
02.11.22 - 00:15
Mai multe celebrităţi din industria de divertisment americană au început să părăsească Twitter sau susţin că o vor face, după ce populara reţea de socializare a fost cumpărată de Elon Musk, în timp ce alte personalităţi i-a
02.11.22 - 00:13
Crescătorii din Anglia vor fi obligați să țină păsările în interior din cauza gripei aviare, potrivit Reuters, informează mediafax. Guvernul britanic a anunțat, Luni, că toate păsările de curte și păsările captive din Anglia
01.11.22 - 00:36
Preşedintele american Joe Biden a votat anticipat în alegerile de la jumătate de mandat, prevăzute la 8 Noiembrie, în care ar putea pierde majoritatea în Congres, şi a denunţat violenţa politică în Statele Unite, relate
31.10.22 - 02:02
Telefonul personal al fostului premier britanic Liz Truss din perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru de Externe a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru preşedintele rus Vladimir Putin, a informat Sîmbătă
30.10.22 - 12:57
Din cauza brizei africane, în unele părți ale Europei, în special în Franța și Spania, se înregistrează temperaturi anormal de ridicate. Unele părți din vestul Statelor Unite se confruntă deja cu un început de Ia
30.10.22 - 02:00
Multe milioane de copii suferă deja din cauza valurilor de caniculă extremă, dar, în contextul încălzirii globale, numărul acestora va fi în curînd mult mai mare, avertizează UNICEF, potrivit DPA, scrie agerpres.&nb
26.10.22 - 01:13
Europenii sunt îngrijoraţi de efectul poluării aerului asupra sănătăţii şi al mediului înconjurător, potrivit rezultatelor unui sondaj Eurobarometru special publicat Luni de Comisia Europeană, transmite agerpres. Cercet
25.10.22 - 00:59
Telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice din Uniunea Europeană vor trebui să aibă un echipament standard de încărcare începînd din 2024, conform unei propuneri legislative care a primit Luni acordul final din partea s
25.10.22 - 00:56
Giorgia Meloni, lidera partidului post-fascist Fratelli d’Italia, învingător în alegerile legislative, a fost desemnată să formeze Guvernul de către Preşedintele Sergio Mattarella, a anunţat secretarul general al Preşedinţie
22.10.22 - 03:24
Un român stabilit în Anglia, care se chinuia de ani de zile să asigure o locuință permanentă pentru familia lui, a cîștigat un apartament de lux la o tombolă cu bilete de 2 lire sterline. George, care este de profesie electric
21.10.22 - 02:45
Europa a muncit din greu pentru a-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea Iernii, însă adevărul dureros este că Guvernele naţionale au un control limitat asupra acelor rezerve, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.
21.10.22 - 02:38
Schimbările climatice ar putea provoca „o deversare virală” din Arctica, unde virusuri conservate pînă acum în gheaţă ar putea intra în contact cu gazdele noi din alte medii, potrivit unui studiu publicat Miercuri,&
20.10.22 - 01:22
Oamenii de știință din întreaga lume au fost uimiți de anunțul făcut de Agenția Spațială americană NASA, prin care vestea detectarea celei mai puternice explozii descoperite vreodată în univers. Un impuls neobișnuit de raze co
19.10.22 - 03:10
02.08.25 - 21:07
02.08.25 - 12:28
01.08.25 - 13:07
03.08.25 - 12:46
02.08.25 - 12:30
03.08.25 - 16:19
05.08.25 - 16:46
02.08.25 - 12:31
01.08.25 - 13:08
03.08.25 - 12:50
01.08.25 - 13:06
01.08.25 - 13:04
06.08.25 - 00:06
03.08.25 - 12:48
02.08.25 - 12:24