Președintele Igor Dodon le-a recomandat tuturor cetățenilor ca în Săptămîna Patimilor și în ajunul slujbelor de Învierea Domnului să respecte, în continuare, regulile impuse de autorități și să nu s
13.04.20 - 12:47
În primul trimestru al anului 2020, vînzările/procurările de apartamente au atins cifra de 7354, record absolut pentru perioada ianuarie-martie. Astfel, vînzările din primele trei luni ale anului curent au fost cu 60% mai mari de
13.04.20 - 11:57
Mitropolia Moldovei a anunțat cum se va desfășura slujba de Paște Mitropolia Moldovei a emis un set de îndrumări pentru clerici privind desfășurarea slujbei de Paște și a precizat că aceasta se va săvîrși respectînd ceri
13.04.20 - 10:33
Poliţia belgiană a arestat Sîmbătă 43 de persoane care au luat parte la o revoltă după moartea unui tînăr care conducea un scooter şi care s-a izbit de o maşină de Poliţie, au anunţat autorităţile, citate de AFP, potrivit&nb
13.04.20 - 01:45
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat un mesaj pentru cetățeni cu ocazia Duminicii Floriilor. O Duminică a Floriilor liniștită, petrecută, în sînul familiei, alături de cei dragi. Asta le urează președintele ț
12.04.20 - 14:13
Astăzi creștinii ortodocși prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Duminica Floriilor. Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină care nu are o dată exactă, dar care este comemorată
12.04.20 - 14:11
Comunitatea africanilor din Guangzhou, China a intrat în alertă după ce pe rețelele sociale au fost distribuite informații referitoare la faptul că mai multe persoane din comunitate au fost lăsate fără locuințe, ca urmare a unui val de
11.04.20 - 19:10
”Dispreţul” nostru faţă de natură a dus la criza COVID-19, spune Jane Goodall, în vîrstă de 86 de ani, primatolog britanic care şi-a dedicat viaţa cauzei protecţiei animalelor, în special cimpanzeilor, şi a medi
11.04.20 - 19:07
Activele oficiale de rezervă au constituit la sfîrșitul lunii martie 2 948,71 milioane de dolari, în scădere cu 76,69 milioane de dolari în comparație cu 28 februarie, cînd acestea au însumat 3 025,40 milioane de dol
11.04.20 - 17:53
Prim-ministrul Ion Chicu a prezentat ultimele informații despre răspîndirea coronavirusului în Moldova, după ședința Centrului Unic Astăzi au fost confirmate încă 122 cazuri de coronavirus în țara noastră, după ce au
11.04.20 - 17:51
Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au rămas fără un loc de muncă de cînd în țara noastră a fost instituit regimul stării de urgență. Persoanele înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale pentru
11.04.20 - 17:51
Poliţia de Frontieră vine cu precizări despre modul de verificare a persoanelor care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în țară. Toți cetățenii care revin acasă în perioada Stării de Urgență sînt verific
11.04.20 - 17:49
Cu o săptămînă înainte de Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Duminica Floriilor, în acest an pe 12 aprilie. Este ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim, fiind întîmpinat de discipoli și locuitor
11.04.20 - 17:47
Despre numărul de infectări în rîndul persoanelor care activează în instituțiile medicale a vorbit în această dimineață directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună. Din numătul total al
11.04.20 - 12:48
Primarul general al capitalei Ion Ceban informează că Primăria a stopat toate licitațiile care urmau să aibă loc în viitorul apropiat. Oficialul spune că Primăria a elaborat mai multe scenarii care prevăd și stoparea definitivă a mai
11.04.20 - 12:47
Furnizorul de energie electrică Premier Energy informează că zeci de mii de consumatori din Chișinău au fost deconectați. Un incediu puternic a izbucnit în această dimineață la stația electrică Botanica din Chișinău. Informația a
11.04.20 - 12:40
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat informații actualizate privind controlul infecției cu coronavirusul de tip nou, la nivel național. Cifra persoanelor infectate rămîne aceeași care a
11.04.20 - 12:38
Испанские диетологи утверждают, что в пище действительно содержатся различные бактерии, грибки и дрожжи, способные вызвать токсическую
10.04.20 - 19:33
Врачи используют лекарства, ослабляющие иммунную реакцию. Но они одновременно ослабляют способность организма бороться с коронавирусо
10.04.20 - 19:32
Prim-ministrul a condus ședința on-line a Centrului Unic de Comandă a stării de urgență. Șefii instituțiilor implicate au raportat măsurile întreprinse pentru prevenirea răspîndirii epidemiei și problemele confruntate. Ministru
10.04.20 - 19:27
01.07.25 - 13:31
02.07.25 - 11:50
05.07.25 - 12:51
01.07.25 - 13:30
01.07.25 - 13:26
02.07.25 - 11:54
08.07.25 - 00:53
07.07.25 - 11:48
01.07.25 - 13:28
05.07.25 - 12:54
06.07.25 - 14:28
06.07.25 - 12:42
03.07.25 - 10:29
04.07.25 - 10:20
02.07.25 - 11:48