Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), fostul președinte Igor Dodon a comentat pe rețele de socializare anunțul președintelui Maia Sandu că va sesiza din nou Curtea Constituțională. Socialiștii vor încerca să nu admită anticipatele
• Actualitate
29.03.21 - 18:28
Președinția, ca o damă ”cu moravuri ușoare”, dar cu pretenții de ”fata popii cea virgină” Așa cum ”consultările” Maiei Sandu cu partidele politice pentru desemnarea unui premier au fost o farsă obscenă, i
• Actualitate
29.03.21 - 17:37
Maia Sandu a cîștigat Președinția prin promisiuni electorale mincinoase, toate dintre ele nefăcînd parte din cumulul de atribuții prezidențiale – declanșarea alegerilor anticipate, creșterea pensiilor și salariilo
• Actualitate
29.03.21 - 17:29
Președintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. Despre aceasta a anunțat șeful statului, Maia Sandu, după consultările cu fracțiunile și grup
• Actualitate
29.03.21 - 17:04
În parlament există o majoritate, care îl susține pe Vladimir Golovatiuc pentru funcția de prim-ministru. Despre aceasta deputații PSRM au anunțat-o pe Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, luni, 29 martie, în cadrul co
• Actualitate
29.03.21 - 14:56
PSRM și PAS sînt partidele preferate ale moldovenilor PSRM și PAS sînt partidele preferate ale moldovenilor, arată datele ”Barometrului Socio-Politic”, prezentat de Compania IMAS. Cele doua formațiuni politice apar pe pici
• Actualitate
29.03.21 - 14:53
Un copil de 9 ani a murit în timp ce încerca să intre pe teritoriul american Tragedie la granița de Sud a Statelor Unite: un băiat mexican de 9 ani a murit în timp ce încerca să traverseze Rio Grande pentru a intra pe teri
• Actualitate
29.03.21 - 01:42
A băgat Țara într-o criză pe termen nelimitat Mihai CONȚIU Maia Sandu a cîștigat Președinția prin promisiuni electorale mincinoase, toate dintre ele nefăcînd parte din cumulul de atribuții prezidențiale – declanșare
• Actualitate
28.03.21 - 20:33
Într-un comunicat de presă, Ambasada României în Republica Moldova a anunțat despre ieșirea din vigoare a Acordului privind programul de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil &icir
• Actualitate
28.03.21 - 19:23
Președinția, ca o damă ”cu moravuri ușoare”, dar cu pretenții de ”fata popii cea virgină” Mihai CONȚIU Așa cum ”consultările” Maiei Sandu cu partidele politice pentru desemnarea unui premier au fost o fars
• Actualitate
26.03.21 - 17:14
Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Părțile au discutat diverse chestiuni cu privire la consolidarea relațiilor bilaterale, dar și situaț
• Actualitate
26.03.21 - 15:19
Parlamentul a adoptat o declarație prin care-și declară dezacordul în privința dizolvării Parlamentului în ședința plenară de vineri, 26 martie. Textul declarației a fost propus de deputații socialiști (PSRM). Declarația a fos
• Actualitate
26.03.21 - 13:24
Rușinea trasă de guvernul Grosu care nici măcar n-a avut șansa să ajungă în parlament vorbește despre incapacitatea echipei prezidențiale de a gestiona situația. Maia Sandu s-a împotrmolit ireversibil în practicarea jocuril
• Actualitate
25.03.21 - 17:30
Război între foștii parteneri de alianță. Vicepreședintele Parlamentului și deputatul Platformei DA îl provoacă pe liderul PAS, Igor Grosu, să treacă detectorul de minciuni. Reacția vine după ce Slusari a recunoscut că î
• Actualitate
25.03.21 - 16:49
Comentariul politologului Bogdan Țîrdea în legătură cu lipsa voturilor pentru candidatul înaintat la funcția de prim-ministru din partea PAS Igor Grosu, din 25 martie: „De fapt, Igor Grosu și Maia Sandu au făcut tot posi
• Actualitate
25.03.21 - 16:47
Ministrul interimar al Justiției susține că după ce Igor Grosu așa și nu a mai reușit să-și prezinte echipa și programul în plenul Parlamentului, orice tentativă de dizolvare a Legislativului va adînci criza constituțională.
• Actualitate
25.03.21 - 16:24
Fostul președinte al Curții Constituționale Victor Pușcaș a explicat pentru Sputnik Moldova ce se poate întîmpla după eșuarea tentativei de învestire a Guvernului Grosu. Constituționalistul Victor Pușcaș a declarat pentru
• Actualitate
25.03.21 - 16:23
Astăzi, în Parlamentul Republicii Moldova, am fost martorii unui nou epizod din cei 30 de ani de Independență, cînd candidatul la funcția de prim-ministru primește zero voturi, la fel ca și candidatul “zero voturi” Gavri
• Actualitate
25.03.21 - 13:09
Președintele fracțiunii socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova a venit în plen cu o informare amplă despre cum poate avea loc procesul de dizolvare a Parlamentului în condițiile actuale. Dizolvarea Parlamentului poate opera
• Actualitate
25.03.21 - 12:21
Candidatul desemnat de Maia Sandu pentru funcția de premier Igor Grosu a susținut un briefing de presă la Parlament, după ce în plen nu s-a înregistrat cvorum pentru a examina programul și echipa guvernamentală. Igor Grosu a critica
• Actualitate
25.03.21 - 12:20
02.09.25 - 11:53
01.09.25 - 13:33
02.09.25 - 11:56
01.09.25 - 13:31
01.09.25 - 13:34
01.09.25 - 13:37
01.09.25 - 13:30
02.09.25 - 11:55
02.09.25 - 11:57
03.09.25 - 00:12
09.09.25 - 14:56
04.09.25 - 14:16
03.09.25 - 00:13
03.09.25 - 00:00
04.09.25 - 00:01
Videomai mult
31.08.25 - 10:53
27.08.25 - 10:36
27.08.25 - 10:35
27.08.25 - 10:33
27.08.25 - 10:32
27.08.25 - 10:30
26.08.25 - 20:48
26.08.25 - 20:47
23.08.25 - 11:12
23.08.25 - 11:10