Este știut că, în prezent, pe planeta noastră există patru rase principale: albă, galbenă, roșie și neagră. Ceea ce este cunoscut mai puțin sau chiar deloc este faptul că există, totuși, unele mici grupuri umane care nu pot fi încadrate în nici una din aceste mari grupe, deoarece caracteristicile specifice le deosebesc net de marea comunitate care locuiește pe Terra.

Una dintre cele mai elocvente dovezi ale unui înalt nivel tehnologic ce a existat cîndva pe Pămînt o reprezintă existenţa triburilor Dropa şi Ham. În revistele rusești “Nauka i Religia” şi “Sputnik” din 1967 s-au publicat cîteva articole foarte interesante cu privire la ori­gi­nea triburilor Dro­pa şi Ham din munţii Baian Kara Ulla din Tibet.

Datorită caracterelor so­matice şi genetice cu totul deosebite, aceşti omuleți stranii nu pot fi încadraţi în nici o rasă umană terestră. Actualele triburi Dropa şi Ham sunt compuse din aproape 3.000 de oameni, a căror statură nu depă­şeşte 1,20 m. Sunt fiinţe slabe, fragile, cu oasele deli­cate şi subţiri, cu orbitele foarte mari şi capacitatea cu­tiei cra­niene superioară cu 100 cm cubi, mediei rasei Homo Sapiens (1.600 cm3).

Ana­liza sangvină a relevat că gru­pa lor de sînge este unică în lume, iar în cursul examenelor medicale s-a putut constata că au un puls situat sub limita normală. Ciu­daţii omuleţi tibetani au fost descoperiți în anul 1935, dar, din cauza războaielor ha­o­tice care bîntuiau re­giunea, prima ex­pediţie arheo­lo­gică şi antropologică chi­nezească a fost organizată şi a ajuns la faţa locului abia în 1950.

În afară de studiul propriu-zis al mem­brilor celor două triburi, cercetătorii chinezi au avut şansa unică de a descoperi o serie de pro­be materiale care vin în sprijinul ipotezei că aceste populaţii nu ar avea “origine terestră”.

Astfel, la cîţiva kilometri de peşterile în care locuiesc astăzi cele două triburi, există cîteva grote mari, consi­derate sacre, în care nu a mai intrat nici un om de sute de generaţii.

Ar­heo­lo­gii chinezi au găsit în acele grote sute de schelete ale unor fiinţe humanoide care nu depăşeau un metru înălţime, avînd în schimb cranii uriaşe, cu capacitatea de 2.500 cm3. Vîrsta lor a fost estimată prin metoda C14, la circa 12.000 de ani. Din acea perioadă datează şi desenele care aco­peră pereţii grotelor şi redau, cu pre­cizie, poziţia Soarelui, a Lunii şi a cîtorva zeci de stele în perioada respectivă, pre­cum şi o frescă re­pre­zentînd o escadrilă de mici nave aeriene apropiindu-se în zbor oblic de munţii tereştri.

Surpriza cea mare a venit însă atunci cînd doi din­tre membrii expediţiei au descoperit, dezgropînd din grota cea mai mare, un ciudat disc asemănător celor de pick-up, dar executat din piatră dură. După două luni de cercetări febrile, au fost desco­pe­rite în total 716 discuri identice cu pri­mul, splendid executate şi finisate.

O parte dintre discuri au fost date Uniunii Sovietice, iar restul au fost duse la Beijing pentru a fi analizate. În urma analizelor efectuate, s-a constatat că discurile au o vechime de 11-12.000 de ani, iar materialul din care sunt făcute nu este o simplă piatră, ci un fel de material electromagnetic, avînd în compoziție 40% cobalt şi 8% aluminiu. Puse în contact cu o sursă de energie electrică, ele intrau într-un ritm oscilatoriu surprinzător de mare. Chiar dacă lucrurile erau deja cu totul ieşite din comun, surpriza cea mai mare a venit abia după efortul laborios pe care un alt cercetător din Beijing, dr. Tum Um Nui, l-a depus pentru a traduce inscripțiile microscopice de pe discuri.

Timp de douăzeci de ani, cercetătorii chinezi au muncit la descifrarea ciudatelor sem­ne; odată traduse, discurile au adus omenirii o uimi­toa­re povestire a unor întîm­plări din trecut, din urmă cu 12.000 de ani, atunci cînd o navă spaţială de pe o planetă îndepărtată s-a prăbuşit în acea zonă şi nu a mai fost posibilă repararea ei. Ca urmare, fiinţele din spaţiu au ajuns să convieţuiască cu oamenii locului. Iată un extras din povestea care descrie un eveniment care ar fi avut loc acum 12.000 de ani.

Textul se referă la tribu­rile Dropa şi Ham, care există şi acum în munţii înalţi de la Baian Kara Ulla: “Dropa au coborît din nori în na­vele lor aeriene. Şi de zece ori, pînă la răsăritul Soa­relui, bărbaţii, femeile şi copiii s-au ascuns în peşteri. Pînă la sfîrşit ei au înţeles semnele şi au înţeles că de această dată Dropa veniseră cu intenţii paş­nice…”.

În alte discuri ce se referă la populaţia Ham, se exprimă, pur şi simplu, regretul profund asupra pier­de­rii navelor aeriene proprii, care s-au stricat în urma aterizării în locurile mun­­toase atît de inac­ce­sibile; totodată, aceştia deplîngeau şi faptul de a nu mai fi reuşit să-şi constru­ias­că alte nave de zbor.

Deşi rezultatele acestor cercetări erau foarte clare, Academia de Preistorie din Beijing a interzis publicarea lor, sub pretextul de a nu provoca un şoc în societate. Totul a fost trecut sub tăcere de către Guvernul chinez. Orice referiri sau probe materiale au dispărut pentru accesul public, iar astăzi nici măcar identităţile celor implicaţi direct în această descoperire nu mai pot fi verificate. În aceste condiţii, acum, din punct de vedere oficial, se consideră că toate acestea nu au fost de fapt decît o simplă ficţiune.

În anul 1995, a mai apărut totuşi o ştire semnificativă şi anume aceea că autorităţile chineze au confirmat descoperirea unui trib necunoscut din care făceau parte circa 120 de indivizi, în regiunea Sichuan, la cîteva sute de kilometri distanţă de masivul Bayan Kara-Ula. Niciunul dintre membrii tribului nu depăşea înălţimea de 1,15 metri. Accesul străinilor în zonă a fost însă complet interzis.

Chiar dacă rădăcinile concrete ale acestei descoperiri extraordinare au fost şterse, au rămas totuşi mai multe fotografii ale discurilor, precum şi mărturiile unor persoane care au avut contact cu aceste evenimente, totul fiind suficient de semnificativ atît pentru a indica autenticitatea faptelor descrise, cît şi pentru a indica maniera în care în unele cazuri, din nefericire, autorităţile doresc să ascundă adevărul.

Pentru a separa adevărul de ficțiune, trebuie să ascultăm și părerile care vin să infirme această descoperire.

Membrii triburilor Dropa și Ham nu au fost niciodată neobișnuiți față de majoritatea populației tibetane, așa cum ar fi fost descriși în unele scrieri, mici de statură și cu o formă a capului anormal de mare. Dimpotrivă, atît Dropa cît și Ham au furnizat armatei tibetane soldați foarte viguroși și voinici, întrucît ocupația lor principală este cea de păstori.

Nu există înregistrat nicăieri în China un fost profesor pe numele de  Tsum Um Nui. De altfel, nici măcar numele nu este unul chinezesc, ci pare mai degrabă un nume japonez adaptat la pronunția și scrierea chineză.

Discurile Dropa par să fi dispărut complet. Ele ar fi trebuit să se regăsească în muzeele din China însă, în prezent, nicăieri în lume nu au fost descoperite aceste dovezi. Tot ceea ce se știe despre discuri sunt anumite fotografii făcute de diverse persoane, precum și din descrierile autorilor care au abordat acest subiect.  Însă în timp ce discurile sunt descrise ca obiecte avînd un diametru aproximativ de 30 de cm, în fotografii aceste discuri par a fi cu mult mai mari. Mai mult decît atît, în nici o fotografie nu se pot vedea șanțurile spiralate formate de scrierea misterioasă.

Este greu de crezut că un profesor, fie el și excepțional, ar fi reușit să traducă un text scris într-o limbă cu totul necunoscută, întrucît majoritatea scrierilor ce au putut fi descifrate s-au raportat la dialectul anumitor popoare, acestea păstrîndu-se în anumite forme familiare (cum ar fi scrierile sumeriene sau hieroglifele egiptene).

Chiar și cu aceste contra-argumente, sunt destule persoane ce nu renunță la ideea existenței discurilor Dropa, susținînd o teorie a conspirației prin care atît Rusia, cît și China încearcă în prezent ștergerea oricăror dovezi cu privire la cercetările efectuate pînă în prezent, întrucît informațiile conținute de către aceste artefacte le pot aduce un imens avantaj tehnologic în fața unor puteri rivale, cum ar fi S.U.A.

Surse: lovendal.ro, newsconspy.wordpress.com