Începînd de la jumătatea lui 2026, BCE va lua în calcul riscul climatic în împrumuturi pe care le acordă băncilor

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, Marţi, că vrea să includă riscul climatic în regulile sale împrumutare a băncilor, o măsură care le-ar putea îndemna pe acestea din urmă să privilegieze active mai durabile, relatează AFP, transmite News.Ro.
Începînd de la jumătatea lui 2026, instituţia cu sediul la Frankfurt urmează să introducă un ”factor climatic”, care ar putea să reducă valoarea anumitor titluri financiare folosite ca garanţii de către bănci, la contractarea unui împrumut, precizează într-un comunicat BCE.
Acest factor climatic este necesar să acţioneze ca un ”tampon” care să protejeze politica monetară de ”potenţialul impact financiar” legat de incertitudinile climatice.
Concret, atunci cînd băncile cer un împrumut BCE, ele trebuie să furnizeze titluri de valoare ca garanţie.
Unele dintre aceste titluri, considerate riscante din perspectiva modificărilor climatice, ar putea să fie estimate mai puţin favorail de către BCE.
Această politică face parte dintr-o strategie mai largă a BCE de a integra modificările climatice în acţiunea sa.
Banca Centrală Europeană exercită presiuni asupra băncilor, începînd din 2020, să identifice şi să gestioneze riscuri climatice la clienţii lor debitori.











