Calificînd ultimul val de lovituri rusești drept dezgustător, Donald Trump îşi reiterează ameninţarea cu sancţiuni

Preşedintele american Donald Trump a calificat drept „dezgustător” ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după ce bombardamentele asupra Kievului au ucis cel puţin 26 de persoane, relatează AFP, transmite News.Ro.
Trump a confirmat că va impune într-adevăr sancţiuni împotriva Rusiei, declarînd: „Nu ştiu dacă vor avea un impact, dar o vom face”.
El a anunţat, de asemenea, că trimisul său special Steve Witkoff, care se află în prezent în Israel, va vizita apoi Rusia. Steve Witkoff s-a întîlnit deja de mai multe ori cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Donald Trump a dat Rusiei termen pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare pentru a înceta ostilităţile în Ucraina, sub ameninţarea unor sancţiuni economice dure.
În special, preşedintele american are în vedere aşa-numitele sancţiuni „secundare”, adică impuse în special ţărilor care cumpără petrol rusesc, cu scopul de a secătui această sursă esenţială de venituri pentru maşina de război rusă. Donald Trump a criticat India pentru achiziţiile sale de petrol şi arme ruseşti.
La scurt timp după revenirea sa la putere în Ianuarie, republicanul în vîrstă de 79 de ani a avut o apropiere spectaculoasă de Vladimir Putin, crezînd că bunele sale relaţii cu liderul rus îi vor permite să pună capăt rapid războiului din Ucraina, declanşat de invazia rusă din Februarie 2022. Această promisiune a eşuat şi a făcut loc unei frustrări crescînde faţă de liderul de la Kremlin.




