Atacul rusesc sîngeros de Joi asupra Kievului s-a soldat cu 31 de morţi, între care cinci copii

Bilanţul atacului rusesc asupra Kievului din noaptea de Miercuri spre Joi a crescut la 31 de morţi, dintre care 5 copii, în timp ce alte 159 de persoane au fost rănite, inclusiv 16 copii, acesta fiind cel mai grav atac din capitala ucraineană în acest an, relatează presa ucraineană.
Atacul cu cei mai mulţi morţi asupra capitalei ucrainene a avut loc în Decembrie 2024, cînd 33 de persoane au fost ucise.
Rusia a lansat peste 300 de drone şi opt rachete în primele ore ale dimineţii de Joi.
Dintre copiii morţi, cel mai mic avea 2 ani. De asemenea, serviciul de salvare a declarat că 16 dintre răniţi sunt copii, cel mai mare număr de copii răniţi într-un singur atac asupra capitalei Ucrainei de cînd Rusia a început invazia pe scară largă în urmă cu aproape trei ani şi jumătate.
Autorităţile oraşului au declarat Vineri zi de doliu, în timp ce operaţiunile de salvare continuă.
„Lumea dispune de toate instrumentele necesare pentru a se asigura că Rusia va fi adusă în faţa justiţiei. Ceea ce lipseşte nu este puterea, ci voinţa”, a comentat pe X premierul Iulia Svîrîdenko.
Preşedintele SUA, Donald Trump, vorbind Joi în faţa reporterilor în Biroul Oval, a criticat dur comportamentul „dezgustător” al Rusiei faţă de Ucraina, dar a spus că nu este sigur că sancţiunile vor descuraja Rusia.
El i-a dat preşedintelui rus Vladimir Putin termen pînă pe 8 August pentru a ajunge la un acord, altfel va răspunde cu presiuni economice.
Atacul de Joi a avut loc la scurt timp după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune noi tarife Rusiei în termen de 10 zile, dacă Kremlinul nu este de acord să înceteze războiul său la scară largă împotriva Ucrainei. ”Kievul este sub un atac masiv cu drone. Nu este nici un dubiu, acesta este răspunsul lui Putin la termenul limită al preşedintelui Trump", a scris pe X Meaghan Mobbs, fiica trimisului special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg. ”El testează voinţa şi puterea americană. Nu trebuie să părem neajutoraţi”, a adăugat ea.
Cel puţin 27 de locuri din oraş au fost vizate, în principal în cartierul Solomianski, unde au fost lovite o instituţie de învăţămînt şi o clădire rezidenţială. Peste 100 clădiri au suferit avarii în acest cartier.
Cartierul Sviatoşînski din Kiev a fost, de asemenea, atacat, fiind incendiate vehicule şi resturi lovind etajul nouă al unei clădiri rezidenţiale.




