Victime condamnate încă de la naștere

Autor: Mihai CONȚIU

Generic vorbind, știm cu toții că discriminare înseamnă aplicarea unui tratament nedrept, de respingere de către un individ sau un grup social față de alte persoane sau comunități pe criterii de rasă umană, sex, religie, vîrstă, orientare sexuală, apartenențe politice etc. Printre cele mai inumane forme de discriminare, subiectiv vorbind, mi se par cele în care victime sunt femeile care ne dau naștere, copiii care reprezintă viitorul nostru planetar, precum și bătrînii care sunt memoria devenirii noastre.

Încă de la naștere, orice ființă umană este ”proiectată”, chiar genetic, să discrimineze ceva sau pe cineva. Fiecare individ planetar se naște într-o lume formată de sute ori mii de ani, într-un ”univers comunitar” dominat de religii, politici de Stat, tradiții patriarhale și rase umane. Astfel, omul devine ”proprietatea” unui mediu social, religios, rasial, istoric ori moral încă din clipa în care a căpătat viață. Suntem, în ultimă instanță, influențați în dezvoltarea noastră de acest mediu complex, din care fac parte și părinții noștri. Evadările individuale sau în mici grupuri din lumea care ne-a fost predestinată sunt aspru sancționate de majoritatea dominantă – prin legi laice, bisericești, prin violență etc. Istoria este plină de astfel de pilde, iar asta la nivel de indivizi și de State.

În consecință, orice comunitate umană este convinsă, aprioric, că este superioară alteia, motiv pentru care recurge la discriminări inevitabile. Neonaziștii albi consideră că rasa neagră este inferioară, deși știința a demonstrat că ne tragem cu toții din această rasă umană; radicaliștii islamiști îi consideră ”necredincioși” pe creștini și pe ceilalți care nu le împărtășesc credința lor; ortodocșii se uită chiorîș la catolici și viceversa; Țările superdezvoltate privesc cu superioritate spre Lumea a Treia; homosexualii și lesbienele sunt tratați în fel și chip de către tradiționaliști și tot așa. În tot acest context, discriminările sunt inevitabile, iar acestea, de cele mai multe ori, sunt permanente ”făclii de război”. Omului nu-i este predestinată vocația păcii și bunei înțelegeri universale, ci îi este menit să fie predispus situațiilor conflictuale, fie să se impună cumva într-o comunitate restrînsă ori mai vastă, fie să recurgă la forța brută pentru a domina ”lumea lui” pe care și-o dorește subjugată.

...Hitler, apartheidul, exterminarea indienilor americani și sclavagismul, indigenii australieni, robia țiganilor la români, comunismul totalitar...

În majoritatea Țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar Constituțiile garantează egalitatea între oameni, indiferent de apartenență lor religioasă, politică, rasială, de sex ori orientare sexuală. Cu toate acestea, discriminările de tot felul continuă să reziste și în toate Țările democrate, mai ales în privința femeilor. Discriminarea este, în fond, una din trăsăturile animalice care există în conștientul sau subconștientul oricărui om căruia, inevitabil, îi place să se creadă unic, mai presus de ceva sau cineva.

Discriminarea există inclusiv în aproape orice atitudine a noastră față de ceva ce ni se pare inferior nouă, demn de dispreț, față de un individ care ne revoltă și reușim să găsim soluții prin care să-l sancționăm abuziv etc. Scriind aceste rînduri, privind introspectiv, constat că și eu, involuntar, discriminez pe cineva sau ceva. Aici nu mă refer la femei, copii ori bătrîni. Am discriminat, fără consecințe directe ori chiar morale, în cîteva articole de presă critice, minoritățile sexuale, iar asta în contextul agresiunii tot mai accentuate, radicale ale corectitudinii politice. De-a lungul vieții, am cunoscut minorități sexuale de mare valoare intelectuală, oameni pe care i-am respectat, iar orientarea lor o luam ca atare întrucît ”era treaba lor”, nu a mea.

N-am avut instincte de discriminare nici față de alte rase sau entități umane, avînd amici și prieteni de cam toate culorile. Cu toate acestea, simt că subconștientul meu discriminează prin omisiune, dar discriminează, și vă ofer și un exemplu: Pe lîngă mulți mari actori americani pe care i-am admirat și îi prefer, am fost sedus, de rînd cu mulți alții, încă din copilărie, de marele actor american de culoare Sidney Poitier, iar mai apoi de greu egalabilii Morgan Freeman și Denzel Washington, care sunt niște stele ale cinematografiei internaționale. Cu toate acestea, cînd sunt întrebat care-s actorii și regizorii americani pe care-i consider cei mai valoroși, instinctual pomenesc de Orson Welles, Clark Gable, Robert Redford, Marlon Brando, Richard Burton, Robert De Niro, Anthony Quinn, Anthony Hopkins etc., etc., uitînd să-i enunț pe marii Sidney Poitier, Morgan Freeman și Denzel Washington.

În consecință, constat că subconștientul, nu conștientul meu îi discriminează mental pe acești mari și faimoși actori deoarece sunt negri și, deci..., păcătuim, Fecioară Preacurată, păcătuim!