Uniunea Europeană va sprijini realizarea eficientă a proiectelor în Republica Moldova, inclusiv în domeniul dezvoltării regionale.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor /MDRC/, prin i
22.01.15 - 19:42
Volumul schimburilor comerciale bilaterale între Republica Moldova şi România a crescut cu peste 19,03 la sută, în unsprezece luni ale anului 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, pînă la 1,5 miliarde de dol
22.01.15 - 19:38
Strategia de dezvoltare a centrului oraşului Bălţi pînă în anul 2020, aprobată de Consiliul municipal la finele anului trecut, prevede implementarea a cinci proiecte de proporţii. Acestea prevăd îmbunătăţirea infrastructur
22.01.15 - 18:53
Gradul de acoperire a cererii nete de valută străină din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută străină de la persoanele fizice a coborît la 33.6 la sută, în luna decembrie, faţă de 88,8 la sută în perioad
20.01.15 - 18:21
Un număr de 15 grupuri de producători vor fi create pe parcursul anului curent.
Potrivit coordonatorului proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P), Olga Sainciuc, aceste grupuri vor putea accesa granturi pentru industria post-re
20.01.15 - 18:18
Infrastructura modernă poate fi un catalizator pentru dezvoltare locală. „Am început să promovăm Republica Moldova, atunci cînd nişte germani „nebuni” şi-au amintit că în anii '50, Germania de asemenea a fol
19.01.15 - 19:10
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este pregătită să-şi mărească participaţia la Victoriabank, a treia ca mărime bancă din Moldova, cu scopul de a restabili guvernanţa corporativă a băncii şi de a asigura perfor
19.01.15 - 19:06
33 de întreprinderi agricole vor beneficia de granturi în valoare totală de 5,3 milioane de lei în cadrul unui program finanţat de Bănca Mondială.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii şi Industriei Ali
19.01.15 - 19:03
Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) a împlinit recent 5 ani de la fondare. În această perioadă, structura a aprobat spre finanţare 20 de proiecte dintre care 11 au fost finalizate, iar nouă sînt în curs de impl
19.01.15 - 18:57
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Uniunea Europeană (UE) au lansat un program prin care îşi propun să sprijine întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, oferindu-le &ic
16.01.15 - 17:25
Tarifele la energia electrică ar putea creşte în condiţiile în care leul moldovenesc continuă să se deprecieze şi a trecut cu mult peste nivelul luat în calcul la stabilirea preţului în anul 2012. RED Union Fenosa a pre
16.01.15 - 17:21
Directorul grupului rus Gazprom, Alexei Miller, l-a informat miercuri pe Comisarul european pentru Energie, Maros Sefcovic, că noua poziţie de negociere a Moscovei este că tranzitul gazelor ruseşti spre UE via Ucraina va fi redirecţionat prin Tu
15.01.15 - 19:59
Ucraina a suspendat, cu începere de la 13 ianuarie, exportul de energie electrică în Republica Moldova din cauza cantităţii insuficiente de energie pe piaţa internă, ca urmare a deficitului de cărbune pentru centralele electrice.
&b
15.01.15 - 19:53
Cel mai mare parc industrial din Republica Moldova se va deschide în municipiul Comrat pe data de 20 ianuarie, potrivit ex-primarului localităţii, Nicolai Dudoglo.
Potrivit lui Dudoglo, deschiderea parcului a fost planificată pentru data de
15.01.15 - 19:46
Banca Mondială (BM) estimează că economia moldovenească va creşte cu 3,0 la sută în acest an, iar în următorii doi ani se va produce o accelerare a creşterii acesteia la 3,5-5,0 la sută, potrivit raportului „Global Economic
14.01.15 - 19:27
Una dintre cele mai mari companii petroliere din Republica Moldova, care are în gestiune peste 100 de benzinării, a ieftinit de miercuri benzina şi motorina cu 40 şi respectiv 20 de bani per litru.
Preţul la pompă la cea mai solicitată be
14.01.15 - 19:23
Moneda naţională continuă să se deprecieze în faţa principalelor valute, iar evoluţia cotaţiilor afişate de casele de schimb denotă o tendinţă de depreciere. Pentru cei care au vrut să cumpere pe 14 ianuarie dolari SUA, ratele au fo
14.01.15 - 19:21
Ucraina a decis să suspende, în totalitate, exportul de energie electrică în Republica Moldova şi Belarus din cauza cantităţii insuficiente de energie pe piaţa internă, a anunţat marţi serviciul de presă al Ministerului Energiei
14.01.15 - 19:13
Republica Moldova ocupă locul 10 din 126 de state la nivel mondial cu 44,1 la sută dintre manageri femei, potrivit unui clasament al Organizaţie Internaţionale a Muncii (OIM) după ponderea femeilor care ocupă poziţii de manager.
În studi
14.01.15 - 19:08
Încasările fiscale la bugetul de stat au crescut în anul 2014 cu 50,3 la sută faţă de anul precedent, pînă la 9,6 miliarde de lei, anunţă Serviciul Fiscal de Stat (SFS).
O creştere a încasărilor de 3,2 miliarde de lei
13.01.15 - 19:42
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
12.03.26 - 17:06
11.03.26 - 17:48
05.03.26 - 16:59
04.03.26 - 19:14
26.02.26 - 15:35
25.02.26 - 19:09
19.02.26 - 16:28
18.02.26 - 17:47
12.02.26 - 16:10
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
28.02.26 - 14:17
28.02.26 - 14:16
28.02.26 - 14:15
28.02.26 - 14:14
28.02.26 - 00:50
