CONSILIUL CONCURENTEI VA INVESTIGA O PRESUPUSA INTELEGERE DE CARTEL PE PIATA VALUTARA
Plenul Consiliului Concurenţei a iniţiat o investigaţie privind „semnele stabilirii coordonate a cursului valutar de către unele unităţi de schimb valutar, ceea ce ar putea constitui o încălcare a art. 5 din Legea Concurenţei”.
Stabilirea de către băncile comerciale sau casele de schimb valutar a unor cotaţii identice „ar putea semnala existenţa unui cartel”. Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la un şir de case de schimb valutar din municipiul Chişinău. În cazul în care va fi demonstrată înţelegerea de cartel, agenţii economici riscă să fie sancţionaţi cu 5% din cifra anuală de afaceri.
Pe parcursul săptămînii trecute au fost semnalate mai multe cazuri în care majoritatea operatorilor pe piaţa valutară (bănci şi case de schimb valutar) au afişat cotaţii identice la cumpărarea/vînzarea dolarului.
Sursa: Moldpres