ANTREPRENORII SUSTINUTI DE UE S-AU INTRUNIT LA O EXPOZITIE DESFASURATA IN RAIONUL TARACLIA

O expoziţie a producătorilor care şi-au început afacerea cu ajutorul fondurilor Uniunii Europene s-a desfăşurat la Taraclia. Evenimentul a făcut parte din campania de informare cu privire la procesul de integrare europeană, derulată de Centrul Pro-Europa în parteneriat cu experţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Pe lîngă expoziţie, organizatorii au desfăşurat un seminar în cadrul căruia participanţii au avut ocazia să afle despre diferite posibilităţi şi programe de finanţare europeană a businessului mic.

Potrivit directorului Centrului Pro-Europa Comrat, Ludmila Mitioglo, expoziţia şi seminarul vor deveni o bună platformă pentru dezvoltarea afacerilor în regiune. „Sperăm că informaţia prezentată va permite stabilirea unor contacte utile cu potenţiali antreprenori şi investitori în businessul din raionul Taraclia, dar şi din alte raioane din sudul ţării”, a menţionat Ludmila Mitioglo, citată de portalul gagauzinfo.md.

În cadrul expoziţiei de la Taraclia şi-au prezentat realizările mai mulţi antreprenori din zona de sud a R. Moldova, care au iniţiat afaceri în domeniul apiculturii, agriculturii etc.

Sursa: Moldpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31