

Fondul de rezervă al Guvernului este restabilit cu suma de 7,8 milioane de lei, drept urmare a nevalorificării mijloacelor financiare alocate Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din
10.11.21 - 18:37

Moldovagaz reorganizează întreprinderile de distribuție, pentru a reduce cheltuielile. Prin această restructurare, întreprindere contribuie la asigurarea unui tarif cît se poate de mic pentru consumatorii finali. La sfîrși
10.11.21 - 18:36

Trei persoane, printre care și doi polițiști, au fost reținuți, fiind bănuiți de contrabandă cu mărfuri în valoare de 1,5 milioane de lei, aduse de la piața „KM7” din Odesa, Ucraina. Potrivit oamenilor legii, mărfurile de
10.11.21 - 18:33

Problema datoriei părții transnistrene față de Gazprom va fi discutată în contextul reglementării conflictului transnistrean, a declarat Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” SA, în cad
10.11.21 - 18:31

În contextul majorării tarifelor la utilități, Guvernul a extins acoperirea Programului de ajutor social, astfel încît mai multe familii să beneficieze de ajutoare în perioada rece a anului. În acest scop, va fi majo
10.11.21 - 18:29

Întreprinderea Moldovagaz va fi reorganizată
Președintele Consiliului de Administrație al SA „Modovagaz”, Vadim Ceban, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă că întreprinderea va fi supusă unui plan de reo
10.11.21 - 13:26

Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță o ușoară descreștere a numărului de pacienți diagnosticați cu COVID-19. Cifra este în scădere cu 12% față de săptămîna trecută. Totuși, înregistrăm, în continua
10.11.21 - 11:02

Directorul Agenției pentru Reglementare în Energetică, Octavian Calmîc, anticipează că majorarea tarifului la gazele naturale va atrage după sine majorarea altor tarife. Șeful ANRE spune că în decembrie ar putea fi revizuit &
10.11.21 - 11:01

CEC a aplicat avertismente pentru doi concurenți electorali
Comisia Electorală Centrală (CEC) a examinat rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021. În consecință CEC a aplicat san
10.11.21 - 10:57

De astăzi, echipe de carabinieri vor veni în ajutorul agenților de patrulare, în orele de vîrf, de la 07.00 pînă la 09.00 dimineața și, după-masă, de la 16.30 la 19.00, Echipele mixte, formate din carabinieri și poliț
09.11.21 - 16:43

Agenția Servicii Publice constată că atît buletinul de identitate al lui Ilan Șor, emis în 2012, cît și pașaportul, emis în 2010, au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației, fiind întocmite
09.11.21 - 16:42

Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs demersului procurorului general interimar, Dumitru Robu, de a efectua percheziții în raport cu un judecător. Chestiunea a fost examinată în ședința de marți, 9 noiembrie, însă nu
09.11.21 - 16:42

Procurorul-șef al sectorului Ciocana, Igor Popa, adjunctul procurorului-șef al municipiului Chișinău, a fost reținut. Procurorii Anticorupție, în comun cu ofițerii SPIA al MAI, desfășoară mai multe acțiuni de urmărire penală î
09.11.21 - 16:40

Pe parcursul lunii octombrie, echipele de geniu ale Armatei Naționale au depistat și au distrus 95 de obiecte explozive și 1469 de cartușe de diferit calibru. Fiind solicitați, geniștii militari au executat 17 misiuni de deminare în local
09.11.21 - 16:40

Loturi de mobilier și echipament tehnic pentru dotarea atelierelor de instruire practică la meserii și specialități din domeniul alimentației publice au fost donate mai multor instituții de învățămînt profesional tehnic din țar
09.11.21 - 16:39

Au fost aprobate Programele pentru examenul național de Bacalaureat
Comisia Națională de Examene a aprobat Programele pentru examenul național de Bacalaureat. Acestea au fost elaborate în contextul modernizării Curriculumului Național la
09.11.21 - 14:02

De la obținerea statutului de membru în cadrul Inițiativei Central Europene (ICE), Republica Moldova a beneficiat de 9 proiecte de asistență tehnică în domenii inovatoare precum: transport, conectivitate, energie verde, infrastructur
09.11.21 - 10:39

Guvernul pregătește un pachet social de peste un miliard de lei pentru acordarea compensațiilor. O spune președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun. Potrivit deputatului, o parte din banii alocați
09.11.21 - 10:38

Meteorologii anunţă o săptămînă rece şi ploioasă
Temperaturile generoase şi vremea însorită cedează, or, săptămîna curentă va fi caracterizată de temperaturi pînă la 10 grade Celsius, cu cer variabil, izolat plo
09.11.21 - 10:36

Numărul persoanelor aflate la limita foametei în 43 de ţări a atins 45 de milioane, iar situaţiile de insecuritate alimentară acută au crescut în lume, a avertizat Luni Programul Alimentar Mondial (PAM), relatează AFP.
Aceast
09.11.21 - 02:16











Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
06.08.25 - 18:03
30.07.25 - 18:42
30.07.25 - 18:42
10.07.25 - 15:56
04.07.25 - 20:52
04.07.25 - 20:51
03.07.25 - 16:05
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.07.25 - 13:34
31.07.25 - 13:33
31.07.25 - 00:08
31.07.25 - 00:06