STARE DE URGENTA IN SANATATE PUBLICA IN CHISINAU PINA PE 15 MARTIE
Municipiul Chișinău se va afla în stare de urgență în sănătate publică pînă pe 15 martie. Decizia a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică Chișinău. De asemenea, a fost instituit cod portocaliu de alertă, avînd în vedere situația epidemiologică nefavorabilă de transmitere comunitară a noii tulpini Omicron, transmite IPN.
Comisia a menținut măsurile de protecție anti-COVID-19, precum: purtarea măștilor în toate spațiile închise, dezinfectarea mîinilor în localuri, magazine, centre comerciale, precum, evitarea aglomerațiilor și păstrarea distanței de minim un metru la evenimentele publice organizate.
Comisia cere Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină instituirea unui centru unic de coordonare a spitalizărilor COVID-19 în spitalele republicane și municipale. O altă solicitare ține de revizuirea recomandărilor de testare la COVID-19, cu stabilirea clară a aplicării testelor PCR și celor rapide. Aceasta, în contextul ratei înalte a rezultatelor fals-negative la testarea rapidă, fapt ce duce la stabilirea tardivă a diagnosticului și, respectiv, la întîrzierea inițierii tratamentului.
Asociațiile medicale teritoriale, centrele de sănătate din suburbii, precum și centrele medicale private vor asigura vaccinarea în municipiul Chișinău pentru a atinge rata de 70% de populație vaccinată în raza teritoriului deservit, pînă la sfîrșitul lunii martie 2022.
Sursa: IPN