La sfîrșitul anului 2024, existau 361 de jurnaliști închiși în întreaga lume

Un total de 361 de jurnaliști erau închiși în întreaga lume la sfîrșitul anului 2024, conform unui bilanț al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), care plasează Israelul pentru prima dată în fruntea clasamentului țărilor unde sunt în detenție cei mai mulți jurnaliști, după China, relatează AFP.
Această estimare, cea mai mare de la cei 370 de jurnaliști închiși înregistrați în 2022, ”ar trebui să fie un semnal de alarmă”, a declarat Jodie Ginsberg, șefa acestui ONG american pentru libertatea presei, citată într-un comunicat.
La 1 Decembrie, China ținea în detenție 50 de jurnaliști, Israelul, 43, iar Myanmarul, 35, conform ONG-ului, care denunță ”cei mai mari trei contravenienți de pe planetă”.
CPJ notează că cenzura pe scară largă din China nu permite o estimare exactă pentru această țară și indică creșterea numărului de jurnaliști din Hong Kong închiși, cum ar fi mogulul media Jimmy Lai, care este încarcerat de la sfîrșitul anului 2020.
Israelul apare în fruntea acestui clasament, în urma războiului său împotriva Hamas în Gaza din Toamna anului 2023.
”Israelul s-a catapultat pe locul doi, atacînd acoperirea mediatică a teritoriilor palestiniene ocupate”, notează ONG-ul cu sediul la New York. ”Aceasta include interzicerea reporterilor străini să intre în Gaza și interzicerea radiodifuzorului qatarez Al-Jazeera să lucreze în Israel și Cisiordania ocupată”, a subliniat CPJ.
Numărul jurnaliștilor ținuți închiși în Israel și în teritoriile palestiniene s-a dublat într-un an. Cu 43 de jurnaliști închiși, toți palestinieni, Israelul se află acum înaintea Myanmarului (35), Belarusului (31) și Rusiei (30), potrivit ONG-ului.
”O înmulțire a atacurilor asupra jurnaliștilor precede aproape întotdeauna un atac asupra altor libertăți: libertatea de a publica și de a accesa informații, libertatea de mișcare și de întrunire, libertatea de demonstrație”, își exprimă îngrijorarea Jodie Ginsberg.
Asia este cel mai afectat continent. ”Jurnaliștii care căutau pur și simplu să denunțe public corupția și greșelile sau impactul devastator al schimbărilor climatice asupra populațiilor locale s-au trezit în spatele gratiilor”, a declarat Beh Lih Yi, directoarea CPJ pentru Asia. (AGERPRES)












