Organizaţia Amnesty International a dat asigurări, Luni, că a descoperit noi indicii de crime de război comise de Israel în urma uciderii a 46 de civili în Fîşia Gaza şi a cerut Curţii Penale Internaţionale (CPI) să acceler
• Social
21.11.23 - 01:27
Guvernul Fîşiei Gaza condus de Hamas a anunţat, Luni, că 13.300 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra acestui teritoriu palestinian de la începutul războiului, pe 7 Octombrie, transmit AFP şi Reuters. &
• Social
21.11.23 - 01:25
Potrivit datelor preliminare ale CEC, în municipiul Bălți, prezența la urnele de vot a fost 25.6% (25784 persoane). Datele preliminare ale CEC arată că fotoliul de primar al municipiului Bălți ar urma să fie ocupat de candidatul PPPN, A
• Social
20.11.23 - 13:26
Circa 314 mii de alegători au participat la turul II al alegerilor locale generale, ceea ce înseamnă o participare de peste 36,7% din numărul total de cetățeni cu drept de vot așteptați la urne. Conform prevederilor Codului electora
• Social
20.11.23 - 13:21
Bogăția limbii române – curul Românii au cea mai elaborată utilizare a curului în comunicarea verbală. Pot comunica orice, folosind curul. Așa ceva nu se poate traduce în nici o limbă. Iată un inventar cît d
• Social
19.11.23 - 00:37
Ministerul Justiţiei din Rusia a desemnat The Moscow Times, un ziar difuzat în format online în limbile engleză şi rusă, drept "agent străin", a anunţat publicaţia în cauză Vineri seară, a transmis Sîmbătă Reuters.
• Social
19.11.23 - 00:35
O prostituată din Orhei a fost condamnată la 30 de zile de muncă în campania electorală în folosul comunității. Comunitatea lui Ilan Șor a fost foarte mulțumită.             
• Social
18.11.23 - 00:29
Ministerul rus al Justiţiei a anunţat, Vineri, că a cerut interdicţia pentru ''extremism'' a ''mişcării sociale internaţionale LGBT'' şi că o audiere în acest sens este prevăzută începînd cu 30 Noiembrie la Curt
• Social
18.11.23 - 00:26
Guvernul a aprobat proiectul legii privind efectuarea decontărilor în numerar, care prevede norme mai exacte privind circulația numerarului în circuitul economic și orientarea spre efectuarea plăților prin transfer. Acest fapt va asi
• Social
15.11.23 - 12:44
Accesul la justiție al persoanelor din categoriile social- vulnerabile va fi facilitat, iar serviciile de mediere garantată de stat vor fi acordate în baza unor noi prevederi. O hotărîre în acest sens a fost aprobată de Executiv
• Social
15.11.23 - 12:43
Nici un primar nu asigură securitatea oamenilor împotriva urgiei naturii Autor: Mihai CONȚIU În cele ce urmează, pentru că nu sunt specialist în domeniu, nu voi recurge la detalii de ordin tehnic în ceea ce privește incap
• Social
15.11.23 - 12:41
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda Republicii Moldova asistență financiară nerambursabilă în valoare de 600 000 de euro pentru realizarea proiectului „Deșeurile solide în Republica Moldova”. C
• Social
13.11.23 - 14:12
Peste 180.000 de persoane au manifestat Duminică în Franţa, dintre care 105.000 la Paris, ''pentru Republică, împotriva antisemitismului'', după creşterea numărului de acte ostile evreilor de la masacrele comise de Hamas în Is
• Social
13.11.23 - 01:26
Aproximativ 5 milioane de persoane din Ucraina au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele şi să se mute în alte părţi ale ţării din cauza atacurilor ruseşti de-a lungul anilor, potrivit cifrelor oficiale, relatează DPA Dum
• Social
13.11.23 - 01:24
Cînd o tînără moldoveancă se iubește cu un milionar de 80 de ani din Europa occidentală, asta se numește ”atragerea de fonduri europene”!               &nb
• Social
12.11.23 - 00:10
Marea emigrare a ultimelor decenii a încetinit după anul 2019, arată ultimele studii, care subliniază că se observă inclusiv o creștere a numărului de români care decid să se întoarcă în țară. În plus, Rom&aci
• Social
12.11.23 - 00:02
Astăzi, a venit fiica mea la mine și mi-a spus: - Tată, eu vreau ca tu să mă alungi imediat din casă. Închiriază camera mea studenților, aruncă-mi pe geam toate hainele, vinde-mi lucrurile, inclusiv televizorul, combina muzicală, Note
• Social
11.11.23 - 00:15
Femeile britanice sunt cele mai mari consumatoare de alcool din lumea dezvoltată: una din patru se îmbată în fiecare lună, arată un raport prezentat de Daily Mail Online, în preluare Adevărul.ro. Dacă vorbim de bărbați,
• Social
11.11.23 - 00:06
ANRE a aprobat astăzi micșorarea prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice consumatorilor finali. Astfel, consumatorii casnici care sînt deserviți de Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L vor achita 239 bani/kWh
• Social
10.11.23 - 12:29
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va oferi un împrumut de 150 de milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere în Republica Moldova. Membrii Comisiei politică externă și integrare eur
• Social
10.11.23 - 12:27