Analistul John Stevenson despre ”economia răsfățului” în vremuri de restriște

În vremuri economice incerte, fenomenul ”economia răsfăţului”, cultura răsfăţului prin mici plăceri cotidiene sau experienţe memorabile, cunoaşte o expansiune semnificativă. Inspirat din vechiul ”efect al rujului”, observat încă din Marea Depresiune a anilor ’30 şi revigorat după atacurile din 11 Septembrie 2001, trendul se manifestă prin achiziţii accesibile, precum produse cosmetice, parfumuri, lumînări sau obiecte decorative, care aduc o doză rapidă de satisfacţie, relatează CNBC.
Analistul John Stevenson, de la Peel Hunt, explică faptul că oamenii renunţă la investiţii mari, dar îşi permit obiecte mai mici, cu impact imediat asupra stării de spirit: ”Nu îţi permiţi o canapea nouă, dar poţi lua o pătură sau cîteva perne. Nu redecorezi casa, dar schimbi faţa de masă.”
Pandemia de Covid-19 şi reevaluarea modului în care ne definim fericirea au dus fenomenul la un alt nivel. Consumatorii sunt dispuşi să reducă cheltuielile de zi cu zi pentru a participa la evenimente speciale, de la concerte Taylor Swift la reuniunea trupei Oasis, unde biletele pot costa sute sau chiar mii de dolari.
Meredith Smith, director la compania de analiză Kantar, subliniază că ”economia răsfăţului” este o versiune amplificată a efectului rujului: ”Nu mai vorbim de plăceri vinovate, ci de momente de bucurie fără vinovăţie, în contextul unei incertitudini accentuate. Oamenii îşi romanticizează chiar şi gesturile banale, cum ar fi modul în care beau apă sau îşi amenajează casa, transformîndu-le în prilejuri de răsfăţ.”
Schimbarea valorilor şi dispariţia unor repere tradiţionale, căsătoria, achiziţia unei locuinţe sau pensionarea timpurie, au mutat atenţia de la marile ”borne” ale vieţii la mici ”victorii” personale. De la petreceri de divorţ şi aniversări de animale de companie, la hobby-uri scumpe din copilărie readuse în prezent (”adulţii copii”), consumatorii îşi găsesc noi motive de celebrare.
Indicele de încredere al consumatorilor din Marea Britanie a scăzut în Iulie 2025 la -19 puncte, iar în SUA, deşi s-a înregistrat o uşoară creştere, nivelul rămîne sub cel din anul precedent.
Potrivit Kantar, trăim o perioadă de ”mare incertitudine” ce ar putea dura între cinci şi opt ani, ceea ce sugerează că ”economia răsfăţului” va continua cel puţin în următorii trei-cinci ani, adaptîndu-se rapid la particularităţile fiecărei pieţe şi culturi.










