Trump a instituit starea de urgenţă la Washington şi a ordonat desfăşurarea a 800 de militari din Garda Naţională

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, Luni, că plasează menţinerea ordinii în capitala americană Washington sub controlul autorităţilor federale, că desfăşoară în aceasta 800 de militari din Garda Naţională, nişte măsuri excepţionale în acest oraş, despre care spune că este ”invadat de ganguri violente”, relatează AFP, citată de News.Ro.
În pofida faptului că statisticile oficiale arată o scădere a infracţionalităţii violente la Washington, locatarul Casei Albe a anunţat că invocă o măsură care-l autorizează să preia controlul Poliţiei acestui oraş cu un statut particular în Statele Unite.
”A devenit o situaţie de anarhie completă şi totală, iar noi vom scăpa de mahalale”, a anunţat, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, Donald Trump.
El a făcut acest anunţ după ce a somat mai înainte persoanele fără adăpost ”să plece departe” de oraş”, într-o postare, Duminică, pe platforma sa Truth Social.
În 2024, Washingtonul înregistra cel mai mic nivel al infracţionalităţii din ultimii 30 de ani, potrivit unor date publicate de către Departamentul Justiţiei înaintea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.
Infracţiunile violente au scăzut, de asemenea, în prima jumătate a lui 2025, cu 26%, faţă de 2024, potrivit Poliţiei.
Preşedintlee republican ameninţă că iniţiativa sa nu se va opri la Washington, unde a decretat starea de urgenţă.
”Asta va merge mai departe. Începem în mod foarte puternic la Washington şi vom curăţa asta rapid”, a dat el asigurări.
Donald Trump a anunţat că desfăşoară Garda Naţională, un corp militar de rezervă, ”pentru a restabili legea, ordinea şi securitatea publică”.
El a mobilizat deja în Iunie Garda Naţională în California, împotriva avizului guvernatorului democrat Gavin Newsom.
El anunţa atunci că vrea să restabilească ordinea la Los Angeles, în urma unor manifestaţii împotriva arestării migranţilor de către Poliţia Federală a Imigraţiei (ICE).
Spre deosebire de cele 50 de state americane, municipalitatea Washington operează în cadrul unei relaţii particulare cu statul federal, care-i limitează autonomia.











