Comisia parlamentară protecţie socială, sănătate şi familie a audiat rapoartele cu privire la executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014. Printre lacunele depi
• Social
25.06.15 - 18:05
Ana Vivdici, directoare a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Hînceşti, a fost aleasă în funcţia de director al Inspectoratului Şcolar Naţional (IŞN). Noul director al IŞN a fost selectat în baza unui concurs l
• Social
25.06.15 - 18:00
Candidatul PSRM pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Zinaida Greceanîi a susţinut o nouă conferinţă de presă. De această data a fost luată în vizor situaţia din sistemul de învăţămînt din mu
• Social
24.06.15 - 19:30
Antioh Cantemir, fiul cel mic al cărturarului Dimitrie Cantemir, este un personaj mai puţin cunoscut românilor, dar cultura rusă îl prezintă ca un exponent de seamă. Antioh Cantemir s-a născut în anul 1709 la Constantinopole,
• Social
24.06.15 - 19:25
Alegătorii care în perioada dintre primul şi cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale şi-au schimbat domiciliul sau reşedinţa vor putea vota în baza aceloraşi liste electorale, în secţiile de votare conform reşedin
• Social
24.06.15 - 19:20
Oficiul medicilor de familie din satul Boşcana, raionul Criuleni, a fost dat recent în exploatare după reparaţie capitală. Centrul de sănătate şi-a reluat activitatea după un an, cît au durat lucrările de renovare, efectuate cu s
• Social
24.06.15 - 19:15
Vlad Coteţ s-a născut la 9 septembrie 1960 în s. Speia, r-l Anenii Noi. Activitatea profesională şi-a început-o în 1984, în calitate de inginer la Ministerul Învaţămîntului. Peste doi ani este angajat î
• Social
24.06.15 - 19:10
Candidatul la funcţia de primar general al municipiului Chişinău Zinaida Greceanîi îi propune lui Dorin Chirtoacă să se întîlnească în cadrul unor dezbateri publice joi, 25 iunie, la ora 11.00, în Piaţa Mari
• Social
23.06.15 - 18:07
De la cei 47 de ronini la adevăratul Conte de Monte Cristo Istoria este plină de evenimente violente: războaie, asasinate, jafuri. Multe dintre ele s-au născut din dorinţa de răzbunare a unor lideri. Marele război purtat de Persia împotr
• Social
23.06.15 - 18:01
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România a alocat 5000 de locuri de studii pentru tinerii din Republica Moldova în perioada 2015-2016. Potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Chişinău, în aces
• Social
23.06.15 - 17:48
Un grup de experţi ai Serviciului Federal rus pentru protecţia consumatorului a început luni inspectarea a şase fabrici de conserve din Republica Moldova. Trei dintre ele, Alfa-Nistru, Natur Bravo şi Iliada-Plus, au prezentat deja mostre pe
• Social
23.06.15 - 17:43
Dobînzile la creditele în lei moldoveneşti continuă să crească de la o lună la alta, urmare a înăspririi politicii monetare de către Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi majorării duble a ratei la depozitele la termen. Rat
• Social
23.06.15 - 17:39
Specialiştii responsabili de disciplinele şcolare din cadrul direcţiilor raionale/municipale de învăţămînt participă la tradiţionalele reuniuni metodice, organizate de Ministerul Educaţiei. În total, pe parcursul lunilor iu
• Social
23.06.15 - 17:30
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate, liderul PLDM, Vlad Filat a publicat un mesaj pe o reţea de socializare, prin care afirmă că documentul adoptat a fost prima victorie a democraţiei. “La 23
• Social
23.06.15 - 12:24
Parcarea maşinilor neregulamentar în oraşe, în special în Chişinău, nu provoacă doar senzaţia de disconfort, dar şi situaţii neplăcute, care pun în pericol tot mai frecvent siguranţa trecătorilor, determinată de a
• Social
22.06.15 - 19:00
La invitaţia PSRM, prin intermediul preşedintele Comisiei parlamentare Agricultură şi industrie alimentară, socialistului Radu Mudreac, la Chişinău se află în vizită de lucru experţii de la Rospotrebnadzor din FR, se spune într-
• Social
22.06.15 - 18:54
De-a lungul vremii, mulţi oameni au plănuit în glumă cum să realizeze jaful perfect. Din fericire, majoritatea au fost destul de înţelpţi să se oprească numai la fanteziile care făceau să treacă timpul cu prietenii mai agreabil
• Social
22.06.15 - 18:51
Comitetul executiv al Uniunii Ofiţerilor din R.Moldova face apel către toţi locuitorii municipiului Chişinău să iasă la vot şi să susţină candidatul apolitic Zinaida Greceanîi în turul doi al alegerilor pentru funcţia de prima
• Social
22.06.15 - 18:36
La Chişinău a avut loc astăzi cea de-a doua rundă de consultări politice interministeriale între Republica Moldova şi Republica Indonezia. Delegaţia R. Moldova a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
• Social
19.06.15 - 20:01
48 de elevi au fost eliminaţi pe parcursul sesiunii curente de Bacalaureat pe motiv de tentativă de fraudare, de cinci ori mai puţini decît anul trecut. Directorul Agenţiei de Asigurare a Calităţii, Anatol Topală, a declarat în cad
• Social
19.06.15 - 19:52
02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 15:54
04.11.25 - 00:01
01.11.25 - 00:07
05.11.25 - 00:09
04.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:01
01.11.25 - 00:10
05.11.25 - 00:08
03.11.25 - 12:52
03.11.25 - 12:54
01.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:05
03.11.25 - 12:50