Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu voievodul de Lodz, dna Jolanta Chelminska, şi voievodul de Cuiavia-Pomerania, dna Ewa Mes. Interlocutorii au discutat despre proiec
• Social
11.09.15 - 18:23
Reprezentanţii companiei Kroll vor fi invitaţi la Chişinău pentru a continua negocierile privind efectuarea celei de-a doua etape a investigaţiei la cele trei bănci, aflate sub administrare specială. Comitetul Naţional pentru Stabilitate Fina
• Social
11.09.15 - 18:19
În perioada aprilie-august curent, Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat 648 de persoane care munceau la negru, în comparaţie cu 246 depistate pe parcursul întregului an 2014. Un anunţ în acest sens a făcut astăzi la
• Social
11.09.15 - 18:15
Consiliul Concurenţei (CC) a amendat întreprinderea Avia Invest, care a concesionat Aeroportul Internaţional Chişinău, cu circa 5 milioane de lei „pentru abuz de poziţie dominantă, comis faţă de compania „MGH Ground Handling
• Social
11.09.15 - 18:10
Intensificarea relaţiilor de colaborare şi dezvoltarea proiectelor comune pentru operatorii economici au fost subiectele principale, discutate la întrevederea preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Valeriu Lazăr cu viceministrul Eco
• Social
11.09.15 - 18:04
Un echipament de scanare unic în ţară a fost dat în exploatare la postul vamal Leuşeni. Potrivit Serviciului Vamal, echipamentul staţionar de scanare a fost construit cu suportul Ambasadei Republicii Populare Chineze în R. Moldo
• Social
11.09.15 - 17:59
Foto: „Mai bine mort, decît o viaţă în umilinţă”. Ahmad Shah Massoud 11 septembrie 2001 – ziua care a schimbat lumea Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 coordonate de Al-Queda împotriva Statelor Unite al
• Social
10.09.15 - 18:23
Biserica Saint George, din Lukova (Cehia), a căzut în dizgraţie în 1960, cînd acoperişul s-a prăbuşit în timpul unei ceremonii funerare. Credincioşii au considerat că e un semn rău şi au abandonat lăcaşul de cult ca
• Social
10.09.15 - 18:16
Praf de stele... într-un fel, explică profesorul Lawrence Krauss, specialist în fizica particulelor şi cosmolog. Toate lucrurile din lume, inclusiv oamenii, sînt alcătuite din atomi. Aceştia vin în mai multe tipuri numite
• Social
10.09.15 - 18:13
Stimaţi concetăţeni! Astăzi, Republica Moldova, poporul ei, se află la marginea prăpastiei. Anume aici au adus ţara noastră politicienii care au venit la putere în 2009. Timp de şase ani, guvernarea nu a făcut nimic pentru a continua
• Social
10.09.15 - 17:01
Institutul de Politici şi Reforme Europene (IPRE) a lansat un nou spot grafic, pentru a-i ajuta pe cetăţeni să înţeleagă ce înseamnă o obligaţiune municipală, cum funcţionează aceasta şi ce beneficii ar aduce cetăţenilor dac
• Social
09.09.15 - 19:27
Pe 9 septembrie, Centrul de Telecomunicaţii Speciale (CTS) a aniversat 12 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, directorul general al întreprinderii, Serghei Popovici, a acordat un interviu, în care a vorbit despre reuşitele CTS
• Social
09.09.15 - 19:22
Ministerul Transporturilor a reziliat pe 9 septembrie contractele cu firmele din Azerbaidjan şi Cehia care s-au angajat să repare drumul Chişinău - Ungheni. Autorităţile din domeniu sînt nemulţumite de faptul că companiile au efectuat p
• Social
09.09.15 - 19:16
Ministerul Finanţelor a anunţat pe 9 septembrie învingătorul concursului pentru selectarea băncii care va prelua conturile trezoreriale de la Banca de Economii. Cîştigător al licitaţiei publice a fost desemnat Moldova-Agroindbank.
• Social
09.09.15 - 19:13
Un nou Cod de etică şi de conduită profesională a judecătorului va fi aprobat vineri, 11 septembrie, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în cadrul Adunării generale a judecătorilor. Anunţul a fost făcut astăzi de căt
• Social
09.09.15 - 19:09
Circa 100 de participanţi din şase ţări – Belarus, Pakistan, R. Moldova, România, Rusia și Ucraina și-au expus produsele la cea de-a XXI-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale Specializate de echipamente medicale, preparate farmace
• Social
08.09.15 - 20:07
Socialiştii consideră că Republica Moldova se află astăzi într-o situaţie prerevoluţionară. Continuă jafurile din sistemul bancar, populaţia sărăceşte în mod dramatic, marii corupţi nu au fost condamnaţi, guvernarea este pl
• Social
08.09.15 - 19:36
Angajaţii îşi vor putea alege banca comercială la care să primească salariul, potrivit unei iniţiative a Consiliului Economic al Prim-ministrului. Valeriu Streleţ a solicitat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, î
• Social
08.09.15 - 19:32
Directoarea Casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale din oraşul Orhei, Lidia Popa, a fost demisă astăzi din funcţie şi urmează să fie cercetată penal pentru încălcarea gravă a obligaţiilor de serviciu. Ministrul Muncii, Pr
• Social
08.09.15 - 19:28
Declarație a președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în legătură cu evenimentele publice recente Stimați concetățeni, Dintotdeauna am fost un adept al democrației, stabilității și ordinii în Republica Moldova. Cred c
• Social
08.09.15 - 16:16