
Primăria din Roma a anunţat Luni o interdicţie temporară de circulaţie pentru autovehiculele cu motoare Diesel, din cauza poluării, informează Agerpres. Restricţia a intrat în vigoare de Marţi, în intervalele orare 7.30-10.30 şi
• Social
14.01.20 - 00:59
Tuturor ne e teamă într-o oarecare măsură de bătrînețe. Nu cruță pe nimeni, știm foarte bine asta, așa că de ce să nu îmbătrînim frumos? Există patru semne din zodiac care vor ajunge să trăiască ultimii ani din
• Social
13.01.20 - 19:07
Într-un studiu publicat în revista „Stroke” se precizează că un supliment cu doze mari de vitamine B poate ajuta la reducerea riscului de recidivă în cazul accidentului vascular cerebral, precum și de deces din cauz
• Social
13.01.20 - 19:06
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, reținut la sfîrșitul săptămînii trecute, a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice, după care a fost audiat în această
• Social
13.01.20 - 19:03
Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității l-a cerut lui Andrei Năstase să își ceară scuze publice pentru că a instalat pe holul Ministerului de Interne un crucifix a lui Iisus Hristos răstignit
• Social
13.01.20 - 17:56
Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că 24 069 de beneficiari pot ridica indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă pentru lunile precedente. CNAS a efectuat transferul în sumă de 64 de milioane de lei pentru plata ac
• Social
13.01.20 - 16:59
Ministrul apărării a efectuat o vizită inopinată
Ministrul Apărării Victor Gaiciuc, împreună cu șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, a efectuat o vizită inopinată în Batalion
• Social
13.01.20 - 15:16
Doi bărbați din Mălăești, raionul Criuleni au ajuns în stare gravă la spital cu plăgi în abdomen, iar o femeie din aceeași localitate a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost împușcați și ținuți ostati
• Social
13.01.20 - 10:28
Cea de-a 170-a aniversare a nașterii poetului Mihai Eminescu va fi marcată prin mai multe acțiuni culturale
Mai multe acțiuni culturale se vor desfășura la Chișinău și în întreaga țară, miercuri, 15 ianuarie, fiind prilejuite d
• Social
13.01.20 - 10:27
Conştiinţa este definită, în termeni generali, drept intuiţia propriei existenţe. Explicarea apariţiei conștiinței, capacitatea de intuire a propriei existenţe, reprezintă una din provocările pe care experţii din domeniul neuroştii
• Social
13.01.20 - 01:08
Rinocerii, în urmă cu milioane de ani, aveau un habitat mult mai extins, care cuprindea America de Nord şi Europa. În prezent, cele cinci specii de rinocer pot fi găsite în Africa şi Asia. Biologii specializaţi în evoluţ
• Social
13.01.20 - 01:05
20 de bărbați ai unităților „Storm Trooper” din Coreea de Nord, care au fost răniți în timpul lucrărilor de construcție a orașului Samjiyon, au avut parte de o ceremonie de căsătorie în grup, după un ordin emis de
• Social
12.01.20 - 15:19
O femeie din Statele Unite a născut două perechi de gemeni într-un singur an. Aceasta a adus pe lume doi băieți în Martie 2019 și după nici două luni a aflat că va deveni din nou mamă de gemeni. Bebelușii, tot băieți, s-a
• Social
11.01.20 - 18:35
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut vineri, 10 ianuarie, pentru 72 de ore.
Solicitat de IPN, comunicatorul Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat că fostul conducător al PA este suspectat de abuz î
• Social
11.01.20 - 14:17
Toate întreprinderile afiliate SA „Moldovagaz” urmează să fie reorganizate prin crearea unei singure întreprinderi de distribuție. Aceasta este una dintre prioritățile SA „Moldovagaz” pentru anul 2020, prezent
• Social
10.01.20 - 14:35
Inițiativa de impozitare a companiilor digitale, cum ar fi Facebook, Google și alți nerezidenți care au diferite aplicații pe teritoriul Republicii Moldova, poate rămîne nerealizată. Și aceasta dacă nu se va ține cont de natura intern
• Social
09.01.20 - 18:06
Cele mai dramatice schimbări în remunerarea muncii în regiunea transnistreană s-au petrecut în ultimii patru ani. Astfel, în 2015 salariul mediu din stînga Nistrului era cu 40% mai mare decît în partea drea
• Social
09.01.20 - 18:06
Pe fondul tensiunilor sporite din Golful Persic și Golful Oman, Autoritatea Aeronautică Civilă recomandă operatorilor aerieni naționali să evite spațiul aerian irakian și iranian, ca urmare a atacurilor cu rachete iraniene împotriva for
• Social
09.01.20 - 18:05
Leul moldovenesc a început anul 2020 la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Față de coșul valutar EURO&USD, leul a atins cota de 18,28 puncte. Comparativ cu USD, leul a înregistrat performanțe mai slabe, însă are situa
• Social
09.01.20 - 18:04
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decretat Joi o zi de doliu naţional după prăbuşirea lîngă Teheran a unui avion de linie ucrainean, accident soldat cu moartea a 176 de oameni, şi a promis că va stabili adevărul în ace
• Social
09.01.20 - 14:13
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
14.05.25 - 18:26
08.05.25 - 20:08
07.05.25 - 19:50
30.04.25 - 15:47
24.04.25 - 16:32
23.04.25 - 17:52
17.04.25 - 16:30
17.04.25 - 16:29
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.04.25 - 00:37
30.04.25 - 00:32
29.04.25 - 00:06
28.04.25 - 14:15