Germania va continua să susțină eforturile Guvernului în depășirea actualelor crize, iar asistența acordată pentru programele de dezvoltare a Republicii Moldova va crește, în funcție de necesitățile pe care le are țara noastr
• Actualitate
20.01.23 - 13:08
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, Joi, că Moscova va face tot posibilul pentru a ”trezi la realitate” Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia, informează Re
• Actualitate
20.01.23 - 12:48
Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a recunoscut, într-un mesaj publicat Joi de serviciul său de presă, că soldaţii săi „au ce învăţa” de la Armata ucraineană, transmite AFP, potrivit agerp
• Actualitate
20.01.23 - 12:46
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, a avertizat, Joi, Occidentul, cu privire la trimiterea de armament greu şi de sisteme ofensive în Ucraina, deoarece înfrîngerea unei puteri nuc
• Actualitate
20.01.23 - 12:45
Încercările Occidentului de a învinge Rusia pe cîmpul de luptă în Ucraina sunt foarte periculoase şi ar putea conduce la sfîrşitul lumii, a avertizat, Joi, patriarhul rus Kirill, în timp ce Occidentul îş
• Actualitate
20.01.23 - 12:35
Parlamentul European a adoptat, Joi, la Strasbourg, o rezoluţie neobligatorie prin care cere statelor membre să adopte noi sancţiuni împotriva Iranului şi a liderilor de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei şi preşedintele Ebrahim Raisi,&
• Actualitate
20.01.23 - 12:32
Iranul a avertizat, Joi, Uniunea Europeană că îşi „trage singură un glonţ în picior” dacă decide să desemneze Gardienii revoluţiei drept entitate teroristă, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres. Mi
• Actualitate
20.01.23 - 12:30
Autor: Ion CHICU Majoritatea din noi am primit deja facturile pentru consumul de gaze pe luna decembrie. Le-am primit, ca să plătim gazul și a 2-a oară, că o dată deja l-am plătit - cu cele 11 miliarde de lei luați din buget pe parcursul anul
• Actualitate
19.01.23 - 17:13
Salarii de mizerie și ”salarii de acoperire” Autor: Mihai CONȚIU Recent, șefa Guvernului, Natalia Gavrilița, a anunțat că, începînd cu Februarie, salariile bugetarilor vor crește cu 1.300 de lei (cei din sectorul public
• Actualitate
19.01.23 - 17:12
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, în cadrul vizitei sale de lucru la Davos. „Am avut o discuție foarte bună cu premierul Regatului Țărilor
• Actualitate
19.01.23 - 17:08
Restart pentru „Partidul Nostru” Partidul Politic „Partidul Nostru” începe reconstrucția internă și-și va schimba conducerea, informează TRIBUNA. Renato Usatîi, președintele în demisie al formațiunii,
• Actualitate
19.01.23 - 17:03
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit în cadrul Forumului Economic Mondial, organizat în Elveția despre securitatea din Europa, în contextul agresiunii Rusiei față de Ucraina, precum și despre modul în car
• Actualitate
19.01.23 - 11:26
Serviciile de finanțare participativă vor fi accesibile pentru mediul de afaceri din Moldova Sectorul privat din Republica Moldova va putea accesa finanțare alternativă celei bancare prin instrumente de crowdfunding sau finanțare participativă.
• Actualitate
19.01.23 - 11:25
Putin cere consacrarea prin lege a rezilierii tratatelor cu Consiliul Europei Preşedintele rus Vladimir Putin doreşte ca rezilierea tratatelor cu Consiliul Europei să fie consacrată prin lege, informează dpa, potrivit agerpres. Sunt vi
• Actualitate
19.01.23 - 02:05
În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, șefa statului a avut o întrevedere cu Ministra Franței pentru Europa, Laurence Boone, cu care a purtat o discuție despre situația curentă din țara noastră și cooperarea bilaterală
• Actualitate
18.01.23 - 17:06
Negocieri de aderare la UE în ce condiții? Mihai CONȚIU Marți, 17 Ianuarie, Mihai Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului, a declarat că negocierile de aderare la UE vor fi deschise anul acesta. Acesta a mai precizat că, ”(dar) mai
• Actualitate
18.01.23 - 15:23
Directorul CIA Bill Burns s-a întîlnit în secret cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev înainte ca Putin să declanșeze invazia anul trecut ca să îl informeaze despre un subiect care l-a luat prin surpri
• Actualitate
18.01.23 - 12:07
Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, s-a întîlnit cu omologul său polonez, Radosław Fogiel, aflat într-o vizită în țara noastră. La discuții au participat membrii Comisiei pent
• Actualitate
18.01.23 - 11:43
Realizările Guvernului în domeniul politicii externe au fost discutate în cadrul unui eveniment, organizat cu prilejul Zilei profesionale a Diplomatului. La ceremonie au participat prim-ministra Natalia Gavrilița, șeful diplomației mo
• Actualitate
18.01.23 - 11:42
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început vizita la Forumul Economic Mondial din Davos cu o întrevedere cu Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel. Interlocutorii au discutat despre securitatea din regiunea noastră,
• Actualitate
18.01.23 - 11:41