ZODII DE BARBATI CARE AU STOFA DE SEF. SINT NASCUTI SA CONDUCA!

Sînt curajoşi, motiv pentru care nu se tem să îşi asume riscuri în afaceri. Ştiu cînd să piardă şi îşi recunosc greşelile, dorind constant să înveţe, să se dezvolte şi să avanseze pe scara profesională. Sînt foarte buni conducători, iar persoanele aflate în subordinea lor îi consideră deseori colegi şi nu şefi, datorită modului de a-şi exercita superioritatea.

 

LEU. Nativii Leu, aşa cum, şi numele o arată, sînt foarte buni conducători. Practic s-au născut cu un talent de a dicta oamenilor din jur şi de a-i îndruma spre o cale prosperă în viaţă. Nu sînt însă dictatori şi nici nu îi agreează pe cei care se comportă astfel. Atunci cînd au o echipă le oferă sfaturi, secrete de succes şi le este alături. De altfel, e genul de persoană pe care o poţi suna în afara programului de muncă sau chiar atunci cînd e în vacanţă, dacă îţi doreşti să pui o întrebare sau să ceri ajutor. Sînt deschişi şi înţelegători.

 

SCORPION. Un şef nemaipomenit este şi Scorpionul, mai ales într-o companie în care are în subordine mai multe persoane. Nu refuză angajaţii tineri, lipsiţi de experienţă, dar nici pe cei care au o vîrstă poate prea înaintată. Sînt răbdători şi îi ajută cu fiecare ocazie pentru a înţelege care sînt sarcinile pe care să le ducă la bun sfîrşit. Dacă ai ocazia să lucrezi cu un Scorpion, bucură-te, vei merge la serviciu cu drag în fiecare zi.

 

VĂRSĂTOR. Cei aflaţi sub acest semn zodiacal s-au născut pentru a crea lucruri măreţe şi pentru a se bucura de succes. Ocupă doar poziţii importante în firme pentru că ţintesc de fiecare dată tot mai sus. Nu se mulţumesc cu puţin, iar dacă nu îşi găsesc locul într-o companie sînt pregătiţi să îşi deschidă singuri o afacere. Sînt şefi grozavi, atenţi, înţelegători şi mai ales răbdători cu angajaţii lor. Poţi găsi întotdeauna îndrumare la o astfel de persoană, chiar dacă nu mai colaboraţi împreună.

Sursa: observator.tv