VEACESLAV PLATON A FOST DECLARAT NEVINOVAT IN DOSARUL FRAUDEI BANCARE

Veaceslav Platon a fost declarat nevinovat în dosarul privind frauda bancară în care a fost condamnat ilegal la 18 ani de închisoare. Decizia a fost luată, luni, 14 iunie, de către Judecătoria Buiucani, este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Amintim că, în luna mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că „dosarul în privința cetățeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate”, iar „acuzarea a fost întemeiată pe aprecieri intenționat denaturate și interpretarea eronată a faptelor, care rezultau din acuzațiile în privința lui Șor”.

„Prin urmare, cetățeanul Platon a fost absolut ilegal condamnat și, respectiv, ilegal își ispășește pedeapsa”, se menționa în declarația procurorului general.

Astfel, Procuratura Generală a inițiat procedura de revizuire a dosarului lui Veceaslav Platon, iar în urma analizării minuțioase a tuturor probelor și audierii repetate a martorilor, la data de 28 mai curent procurorii au renunțat la toate acuzațiile în privința omului de afaceri.

Sursa: publika.md