STIATI CA URECHEA…?

– Doctorii nu ştiu cu exactitate de ce avem ceară în urechi, dar se crede că aceasta face parte dintr-un proces de autocurăţare, împiedicînd praful şi alte organisme să intre. De asemenea, nu este cunoscut nici motivul pentru care unii oameni au extrem de puţină ceară, iar alţii secretă foarte multă.

– S-a constatat că urechea dreaptă captează mai bine sunetele vorbirii, în timp ce urechea stîngă percepe mai bine vibraţiile provocate de sunetele muzicale.

– Oasele urechii sînt cele mai mici oase din corp. Ciocănelul, scăriţa şi nicovala sînt însă foarte rezistente. În caz de deteriorare, pot fi înlocuite cu proteze.

– Durerea de ureche poate indica o afecţiune într-o altă parte a corpului. Mai exact, poate fi orice problemă care afectează nervul vag, ce se întinde de la creier pînă la cavitatea abdominală.

– Muzica dată prea tare, pe perioade lungi de timp, poate distruge urechea.

– Maşinile de spălat produc un zgomot de circa 75 de decibeli. Vorbirea normală atinge cam 60 de decibeli. Un concert rock zgomotos poate avea cam 100 de decibeli. Orice sunet peste 120 poate cauza durere.

Sursa:doctorexpres.ro