SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU RECTORUL UNIVERSITATII DE STAT DIN TIRASPOL

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Eduard Coropceanu, rectorul Universității de Stat din Tiraspol, și cu Veaceslav Ioniță, membru al Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională.

Discuția s-a axat pe subiecte privind desfășurarea procesului de studiu și cercetare în instituțiile de învățămînt superior din țară în condițiile dictate de pandemie.

Totodată, domnul rector Coropceanu l-a informat pe Igor Dodon despre jubileul de 90 de ani, pe care Universitatea din Tiraspol îl va marca la 1 octombrie 2020. În acest context, reprezentantul instituției de învățămînt i-a adresat șefului statului invitația de a participa la festivitățile dedicate acestei date onorabile.

Menționînd obligativitatea respectării tuturor măsurilor de prevenire a răspîndirii infecției, Președintele țării a mulțumit pentru invitație și a remarcat activitatea Universității de Stat din Tiraspol, rezistența colectivului profesoral și studențesc la greutățile din anii 1992-1993 și demnitatea cu care păstrează și sporesc prestigiului învățămîntului superior din țara noastră.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova