REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (8 mai 2018)

O companie germană manifestă interes pentru aeroportul din Mărculești

Posibilitățile de dezvoltare a aeroportului din Mărculești, cu implicarea concernelor internaționale, au fost discutate în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu Dieter Posch, membru al Consiliului de Administrare al Aeroportului Frankfurt, Republica Federală Germania. Oficialii au remarcat că potențialul aeroportului Mărculești va putea fi valorificat prin implementarea unui sistem de management profesionist. În acest sens, partea germană s-a arătat dispusă să ofere experiența necesară pentru reformarea aeroportului și dezvoltarea serviciilor de transport aerian cargo și de pasageri la cel mai înalt nivel. Drept urmare, aeroportul va deveni un centru de afaceri capabil să asigure conexiunea dintre CSI și UE, inclusiv datorită poziției geografice favorabile.

 

Peste 100 de tractoare au fost transmise fermierilor moldoveni

Premierul Pavel Filip a participat la ceremonia de transmitere agricultorilor a unui lot de tractoare, în cadrul proiectului 2KR. Cele 106 tractoare au fost achiziționate din contul tranșei a zecea a grantului oferit de Guvernul Japoniei pentru implementarea proiectului „Agricultura conservativă - dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a soiurilor în R. Moldova” (2KR). Pînă în prezent, peste 4000 de agricultori și-au achiziționat tehnica necesară în cadrul acestui proiect, în condiții avantajoase: plată în rate, dobînda zero, fără garanție bancară sau gaj și cu posibilitatea de extindere a termenului de onorare a plăților. Ambasadorul Japoniei în R. Moldova, Masanobu Yoshii a spus că Japonia va continua să susțină dezvoltarea R. Moldova, crearea locurilor de muncă și proiectele cu impact pozitiv asupra vieții oamenilor.

 

R. Moldova va avea ambasadă în EAU

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi întreprinde, în perioada 8–10 mai, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite (EAU), în cadrul căreia va fi deschisă Ambasada R. Moldova în această țară. Agenda de lucru a lui Ulianovschi, pe lîngă ceremonia de inaugurare a misiunii diplomatice, programată pentru data de 10 mai, include un șir de întrevederi bilaterale cu membrii Guvernului EAU, oficiali de diferit rang din emiratele Dubai și Abu Dhabi, participarea la Forumul economic moldo-emirian, precum și o reuniune cu conaționalii stabiliți în această țară. Relaţiile diplomatice între R. Moldova şi Emiratele Arabe Unite au fost stabilite la 21 decembrie 1995, fiind semnate în prezent 7 tratate bilaterale.

 

Soiuri de struguri din SUA vor fi testate în R. Moldova

Nouă soiuri noi de struguri de masă de culoare neagră, apirene (fără semințe), care se bucură de cerere sporită pe piața internațională, au fost aduse în R. Moldova din SUA de către proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova. Soiurile de struguri de masa urmează a fi testate la Institutul Științifico-practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare din R. Moldova. Specialistul comunicare, proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova, Inga Burlacu, a precizat că majoritatea din aceste soiuri au fost elaborate la Universitatea Cornell din statul New-York, SUA și sînt cultivate de viticultorii americani în regiuni cu o climă similară celei din R. Moldova. Institutul va fonda loturi demonstrative cu aceste soiuri, iar ulterior va fi evaluată valoarea lor din punct de vedere al aspectului strugurului, dimensiunile bobițelor, rezistenței la boli. Multiplicarea soiurilor noi și plantarea în cîmp de către viticultorii moldoveni va fi posibilă după mai bine de 36 de luni, cînd va fi încheiată perioada de testare, iar soiurile noi performante vor fi introduse în Catalogul soiurilor de plante din R. Moldova.

 

BNM afirmă că aprecierea leului este determinată de excesul de valută pe piață

Aprecierea leului moldovenesc față de valutele străine este determinată de situația pe piață în condițiile unui exces de valută. „Banca Națională stabilește cursul oficial al leului moldovenesc doar în raport cu dolarul SUA, în funcție de volumul tranzacțiilor și prețul la care au fost efectuate aceste tranzacții pe piața valutară”, a declarat prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Vladimir Munteanu, în cadrul prezentării raportului asupra inflației. Potrivit BNM, cursul monedei naționale în raport cu dolarul SUA a coborît de la 17.1002 lei pentru un dolar, la început de an, pînă la 16.6191 lei, la 7 mai 2018. BNM a intervenit masiv pe piața valutară pe parcursul trimestrului întîi al acestui an ”pentru a absorbi excesul de valută liber convertibilă și a tempera volatilitatea cursului de schimb al monedei naționale”. Ca urmare, rezervele valutare internaționale ale statului au atins nivelul de 2 miliarde 875 milioane USD.