REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (24 decembrie 2019)

R. Moldova și China se pronunță pentru avansarea negocierilor asupra Acordului de Liber Schimb

Impulsionarea dialogului politic, consolidarea relațiilor de cooperare bilaterală în diverse domenii, în special de ordin economic și investițional între R. Moldova și China, au fost discutate în cadrul întrevederii ministrului de externe Aureliu Ciocoi cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong. Ministrul Ciocoi a salutat dinamica ascendentă a relațiilor moldo-chineze și deschiderea executivului chinez pentru dezvoltarea un parteneriat interguvernamental avansat între cele două țări, subliniind importanța impulsionării dialogului politic bilateral prin menținerea contactelor la nivel înalt, inclusiv organizarea vizitelor reciproce ale conducerii de vîrf. În context, părțile au reiterat importanța avansării negocierilor privind Acordul de Liber Schimb moldo-chinez.

 

63 de companii vor primi granturi prin programul PARE 1+1

Un număr de 63 de proiecte investiționale noi vor beneficia de susținere financiară în sumă totală de 15,6 mln lei prin Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul întîi ale acestora. Dintre cele 63 de întreprinderi care vor beneficia de finanțare, 34 sînt din sectorul agricol, 15 își desfășoară activitatea în industrie și alte 14 activează în domeniul prestării serviciilor. Companiile sînt localizate în 23 raioane ale țării, circa 78 % dintre ele activînd în mediul rural.

 

Șeful statului va întreprinde o vizită oficială în Turcia

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a avut luni o întrevedere cu o delegație de deputați turci, condusă de Mehmet Altay, președintele grupului parlamentar de prietenie Moldova-Turcia. În cadrul dialogului, Igor Dodon a menționat nivelul avansat al relațiilor bilaterale și a pledat pentru menținerea ritmului ascendent al dialogului strategic moldo-turc. Șeful statului a subliniat că Republica Turcia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai RM şi ne dorim ca economia țării noastre să rămînă o destinaţie atractivă pentru businessul turcesc. Președintele R. Moldova a informat membrii delegației despre vizita sa oficială în Republica Turcia, pe 29-30 decembrie curent, în cadrul căreia este preconizată organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri moldo-turc și desfășurarea primei ședințe a Consiliului de cooperare strategică la nivel înalt.

 

Dolarul se va scumpi

Dolarul american se va scumpi în următoarele două zile, iar moneda unică europeană se va ieftini. Potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM), dolarul va costa marți și miercuri, 24 și 25 decembrie, 17 lei și 29 de bani, cu doi bani mai mult decît ieri. Pe de altă parte, moneda unică europeană va pierde un ban și se va opri la prețul oficial de 19 lei și 16 bani. Leul românesc va avea o valoare de 4 lei și 01 bani, similară cu cea înregistrată ieri. Și cotația rublei rusești va rămîne neschimbată, la nivel de 27 de bani. Aceeași tendință o va avea și hrivna ucraineană, care își va păstra prețul de 74 de bani.

 

Premierul s-a întîlnit cu șeful Delegației UE la Chișinău

Prim-ministrul Ion Chicu a avut luni o întrevedere cu șeful Delegației UE la Chișinău, Ambasadorul Peter Michalko. Oficialii au discutat situația actuală din R. Moldova, cu accent pe evoluția reformei justiției și dezvoltarea economică a țării. Ambasadorul UE a subliniat necesitatea elaborării unei strategii bine definite privind implementarea reformei justiției. În context, Peter Michalko a menționat importanța continuării investigațiilor începute de Procuratura Generală în dosarele de rezonanță. Premierul a declarat că reforma justiției rămîne prioritatea Guvernului.

 

În aceste zile Vama activează în regim sporit

Potrivit datelor statistice, în perioada 16-22 decembrie 2019, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere semnificativă, constituind 83 239 de unități, comparativ cu 74 480 în săptămîna precedentă. Doar în zilele de weekend (21-22 decembrie 2019), vama a fost traversată de 13 820 mijloace de transport, fiind înregistrată o creștere de 2 897 mijloace de transport comparativ cu weekend-ul precedent. Astfel, valorile de trafic au crescut cu peste 17% în weekend-ul trecut (21-22 decembrie), comparativ cu perioada 14 - 15 decembrie curent. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la postul vamal “Leușeni”, fiind atestată o creștere cu circa 30% în perioada de referință.

 

Copiii angajaților din Parlament au învățat bucuria de a dărui în pragul sărbătorilor de iarnă

Copiii angajaților din Secretariat și ai deputaților au învățat bucuria de a dărui într-o acțiune de caritate ”Magia ne unește”, care s-a desfășurat la Parlament, cu participarea angajaților instituției și copiilor lor și a elevilor de la Școala-internat specială pentru copii surzi și hipoacuzici din or. Cahul. Copiii angajaților Parlamentului au participat la asamblarea cadourilor pentru elevii de la Cahul, darurile fiind procurare de familiile funcționarilor și ale deputaților.