PRESEDINTELE IGOR DODON I-A CONFERIT SOFERULUI TROLEIBUZULUI IMPLICAT IN ACCIDENTUL DE LA BUIUCANI MEDALIA „MERITUL CIVIC”

Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu Vasile Secrieru, șoferul troleibuzului implicat în accidentul din sectorul Buiucani al capitalei, din data de 30 septembrie, curent.

Potrivit informațiilor de care dispunem, Vasile Secrieru a reușit, în pofida traumelor suferite, să manevreze troleibuzul astfel încît să ocolească stația de așteptare în care se aflau oameni, evitînd producerea altor victime. La moment, în urma leziunilor și a stresului pe care le-a suferit, șoferul se află în concediu medical.

Șeful statului i-a mulțumit lui Vasile Secrieru pentru profesionalism, curaj și atitudinea civică de care a dat dovadă.

“Consider că asemenea fapte trebuie să fie apreciate de stat, din care considerent am decis să-i confer domnului Secrieru Medalia „Meritul Civic”. I-am urat însănătoșire grabnică”, a declarat Igor Dodon.

Totodată șeful statului și-a exprimat regretul pentru producerea teribilului accident în urma căruia au avut de suferit zeci de persoane și familii.

“Guvernul și MAI trebuie să elaboreze în regim de urgență un plan de acțiuni menite să sporească securitatea rutieră. Ceea ce se întîmplă pe drumurile din țara noastră denotă că situația este extrem de alarmantă. Dacă este necesar de modificat legislația, sînt disponibil să susțin inițiativele propuse în acest sens – de exemplu, recent Președintele Republicii Belarus a semnat o lege prin care este permisă confiscarea autoturismului în caz de încălcare frecventă a regulilor de circulație rutieră. Propun guvernului și deputaților să examineze această experiență. De asemenea, mă adresez conducătorilor auto să fie cît mai prudenți în trafic”, a conchis Dodon.

Sursa: a-tv.md