PLANTAREA CEPEI DIN ARPAGIC – CEA MAI BUNA SOLUTIE

Cultivarea cepei este una dintre primele şi cele mai des întîlnite lucrări în grădină. În pieţe este în toi comercializarea arpagicului, pentru că plantarea prin arpagic rămîne a fi cea mai populară, iar bulbii de ceapă obţinuţi din arpagic au o mare capacitate de păstrare peste iarnă.

Am consultat mai multe surse şi vă deschidem în cele ce urmează nişte secrete pentru ca să vă crească ceapa ca la carte.

Într-unul din materialele precedente am scris despre asolament. În cazul cepei, se ştie că bune premergătoare sînt culturile fertilizate cu îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, compost, etc.) şi care lasă terenul curat de buruieni: ardei, tomate timpurii, vinete, varza timpurie, castraveţi, cartofi timpurii, dovlecei. A se evita asolamentul după fasole şi mazăre, pentru că există risc de infestare cu nematozi!

Pregătirea terenului pentru cultura de ceapă

Pregătirea terenului se execută în două etape, dacă plantarea arpagicului se face în primăvară: toamna, cînd se desfiinţează cultura precedentă, se afîneaza şi se nivelează solul. Se face o fertilizare de bază cu 110 g / 10 m² de superfosfat şi 70 g / 10 m² sare potasica, incorporate adînc in sol.

Primăvara se administrează 150 – 200 g / 10 m² azotat de amoniu. Se erbicidează dacă este cazul.

Plantarea de primăvară are loc, de regulă, în perioada 10 – 20 martie. Cum însă vremea de afară şi natura ne oferă tot mai multe şi mai multe surprize, acest calendar va trebui să fie modificat. Iar ceapa se va planta de cum se va putea de intrat în grădină.

Plantarea se face pe teren modelat cîte patru rînduri la distanţă de 30 cm între ele şi 3 – 5 cm între plante pe rînd. Adîncimea de plantare este de 2 – 3 cm pe solurile compacte şi 4 – 5 cm pe solurile nisipoase sau la plantările de toamnă.

Lucrări de îngrijire la cultura de ceapă prin arpagic:

prăşitul şi plivitul buruienilor, la nevoie erbicidat cu produse specifice.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Patogeni frecvenţi ai cepei sînt: putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă, mana cepei, alternarioza, putregaiul alb, putregaiul cenuşiu.

Exemplu de tratament:

Acrobat Mz 69 OWP – 0,2%

Bravo 500 SC – 0,2 %

Rovral – 0,05 %

Dithane M45 – 0,2%

Dăunători frecvenţi: nematodul bulbilor, păianjenul bulbilor, gîndacul roşu al cepei, musca cepei, cărăbuşul de mai.

Exemplu de tratament:

Diazol 60 EC – 0,15 %

Zolone – 0,2 %

Sinoratox – 0,15 %

Tratamentele se repetă la 10 – 12 zile şi e bine să alternaţi produsele pentru a nu crea rezistenţa dăunătorilor la substanţa activă. Aplicarea produselor se face foliar şi se recomandă ca în soluţia de stropit să amestecaţi aracet sau alt adeziv (îl găsiţi la farmaciile fitosanitare) pentru ca soluţia să adere pe frunze şi să nu se prelingă pe sol.

  • La cultivarea prin arpagic, soiurile şi hibrizii au perioada de vegetaţie de 110 – 130 zile şi sînt destinaţi păstrării pe timpul iernii.
  • În pieţele din ţară costul unui kilogram de arpagic variază între 20 şi 30 de lei. Fermierii experimentaţi afirmă că este bine de dat preferinţă bulbilor de mărime medie (circa un centimetru în diametru), fermi, sănătoşi şi tari, fără semne de stricăciune şi aleşi bucată cu bucată.

Ceapa este foarte ușor de cultivat. În grădina de lîngă casă, pentru consumul familiei puteți planta ceapa mai des decît este recomandat la cultura mare. Dacă faceţi asta trebuie să aveţi grijă să culegeţi constant buruienile și să udaţi parcela cu ceapă frecvent (de două-trei ori pe săptămînă, dacă nu plouă).

Este bine de reţinut că ceapă și usturoiul nu trebuie să se cultive pe același sol an de an, între recolte fiind necesari 3-4 ani sau solul trebuie bine fertilizat și tratat împotriva dăunătorilor.

Solul trebuie bine pregătit, iar toate resturile vegetale trebuie îndepărtate, este una din regulile de bază de care trebuie să țineţi seama atunci cînd se cultivă ceapă.

Plantarea de arpagic este cea mai bună soluție. Există trei soiuri de ceapă și poți cultiva ceapă din toate acestea, cu arpagic de ceapă roşie, albă și galbenă. Semănate des îți pot oferi ceapă verde pentru consum dar și cîteva kilograme (de pe o parcelă de 2-3 metri pătraţi puteţi recolta vreo 3-5 kilograme de ceapă mare și ceapă verde pe săturate).

Şi, nu uitaţi, ceapa are nevoie de soare, cel puțin 3-5 ore pe zi, dar se descurcă bine și în locurile umbrite.

Bogdan DUMITRAŞCU