PERSONALUL MEDICAL IMPLICAT LA TRATAREA PACIENTILOR CU COVID-19 VA PRIMI SALARII MAI MARI

Personalul medical implicat direct în tratarea și diagnosticarea cazurilor de COVID-19 va primi încă un salariu de funcție. Anunțul a fost făcut marți de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului unic de comandă a gestionării crizei provocate de virusul COVID-19.

Potrivit sursei citate, atît medicii cît și ceilalți angajați din sistem vor primi în luna curentă încă un salariu de funcție. Ea a îndemnat cetățenii să ajute medicii și să prezinte informații veridice despre persoanele cu care au contactat dar și destinațiile pe care le-au vizitat în ultima perioadă.

Prezent la ședință, șeful statului, Igor Dodon, a specificat că în ultimele zile au fost întocmite 80 de procese-verbale pentru încălcarea deciziilor autorităților. Astfel, 50 de persoane dar și 30 de agenți economici s-au ales cu amenzi. El a îndemnat cetățenii, în special cei vîrstnici să nu părăsească domiciliile fără a avea strictă necesitate și a precizat că de astăzi militarii vor ajuta polițiștii în procesul de menținere a ordinii și stopare a răspîndirii COVID-19.

Ieri, Comisia pentru Situații Excepționale a emis 40 de decizii ce vin să restricționeze circulația cetățenilor în locuri publice dar și aglomerația.

Sursa: Moldpres