Noi sîntem tribali în gîndire, avem o dorință nativă de a fi parte a unui grup, a unei comunități, dar tocmai această trăsătură ascunde în sine un potențial de învrăjbire cu oamenii din afara cercului nostru. Adeseori, nici nu ne dăm seama cum apartenența la un grup ne modelează subtil psihicul și ne face reticenți față de persoanele sau ideile care sînt străine.

Aceasta e o constantă a etologiei umane, a psihologiei noastre evolutive. Așa am știut să supraviețuim și să ne protejăm familia, tribul, teritoriul, cultura. Prin opoziție și competiție cu alții. Astăzi, ca și în vremurile arhaice, apartenența la grup, confesiune sau ideologie orbește rațiunea și readuce individul la nivelul psihicului tribal, la nivel de emoții ale animalului social.

Atașamentul e însoțit de ură. Unde este Yang, este și Ying. Cu cît mai mult sporește aderența față de propriul grup (etnorasial, ideologic, religios), cu atît mai mult sporește neîncrederea sau ura irațională, instinctuală, față de membrii altui grup. E urmarea unei pseudospeciații culturale.

Tot ce-i al nostru e alb, curat, autentic, tot ce ține de oponent e negru, impur, înșelător. Străinul e rebarbativ. În acest mod se formează o dihotomie absolut primitivă, care afectează o întreagă societate. Aceste influențe psihice sînt valabile pentru oricine, fără excepție. Pentru oricine devine legat de o cauză, de o persoană sau de o idee în context de concurență sau confruntare intergrupală.

Iată de ce e dificil să găsești expresii ale confruntării politice care să nu fie însoțite de jigniri, atacuri la persoană, dezumanizare și discurs al urii. Inclusiv din partea celor care se consideră intelectuali. Combatem pătimaș tot ce vine din partea opusă, chiar dacă e vorba de opinii argumentate și soluții raționale. Gîndirea ne este subminată de atașamentele partinice.

Politica a devenit un mediu extrem de nociv, iar consecințele sînt teribile, de o toxicitate socială uluitoare. Se ajunge la destrămarea bunelor prietenii, la certuri în familie, la rivalități între rude pe motiv de simpatii politice sau percepții identitare diferite.

Divizarea în „noi” şi „ei” este foarte convenablă pentru diferitele forţe politice, care îşi obţin dividende electorale, dar este extrem de vicioasă pentru societate în ansamblu, deoarece clivajele creează vrajbă şi desolidarizează oamenii.

Cu toate acestea, mecanismul care produce animozități e de neoprit. El oferă prilej nu doar de manipulare, dar și de afirmare facilă. Exhibiționismul ideologic la TV sau pe rețelele sociale e deosebit de popular, odată ce luările de poziție pe chestiuni politice, identitare și geopolitice constituie astăzi pentru mulți indivizi cea mai sigură și simplă cale de a primi aplauze, like-uri și alte onoruri din partea celor cu care ei fac partizanat de idei.

A dezbina a devenit echivalent cu a te promova social.

Alteori, noi devenim membri ai unui grup pentru a găsi un prilej de confruntare. La bază stă dorința de a urî pe cineva, de a ne elibera de frustrări, de a găsi un dușman. Așa apare îndemnul lăuntric de a identifica o platformă pentru exprimarea urii.

Poate fi platformă religioasă, ateist-militantă, microbistă, partinică, ideologică, etnorasială. Un individ căruia îi place să urască mereu va găsi tribună pentru ura sa.

Să înțelegem așadar că orice înregimentare doctrinară riscă se ne afecteze judecata obiectivă și poate duce la fundamentalism şi fanatism. Fie că e vorba de politică, religie sau ideologie. Apartenenţa la un grup doctrinar radicalizează individul, îl face să deteste ideile străine, să dezumanizeze oponenții, să-i considere inferiori și imorali.

Asta e ceea ce trebuie să știm pentru a înțelege comportamentele și clivajele electorale. Alegerile, competiția, conflictul dezvăluie animalul din noi. Sîntem niște bestii moraliste.

O societate şi o ţară care luptă pe intern, stagnează şi pierde în competiţia pe extern. Parcă înțelegem asta. Însă, în ciuda acestor evidenţe, sîntem şi vom fi divizaţi în „noi” versus „ei”, fiindcă politicul trăieşte din mobilizarea unora împotriva altora. Iar noi, stimați cetățeni, camarazi, frienzi și tovarăși, sîntem parte a acestui proces. Coparticipăm, cum s-ar zice.

Dorian FURTUNĂ