Recent, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a conferit cunoscutului interpret rus Filip Kirkorov titlul onorific de Artist al Poporului. Reacţiile potrivnicilor săi faţă de acest gest au fost dintre cele mai virulente, ilogice şi chiar frustrante. În acest context, amintesc că ex-preşedintele „numit” Nicolae Timofti i-a conferit acelaşi titlu onorific şi unui oarecare interpret popular român pe nume Fuego. Nu-mi amintesc ca vreun moldovean sau jurnalist admirator al lui Kirkorov sau al altor interpreţi ruşi populari printre moldoveni să să-l fi criticat pe Timofti aşa cum o fac cei amintiţi faţă de Dodon.

În prima şi a doua zi după ce Dodon i-a acordat lui Kirkorov acest titlu onorific, jurnaliştii şi unii politicieni, cu scopul clar de a-i manipula pe cititori, l-au pus pe Dodon la zid din cauză că, spuneau şi scriau ei, i-a acordat lui Kirkorov cea mai înaltă distincţie de Stat a Republicii Moldova, ca moldoveanul să creadă că este vorba despre Ordinul Republicii. Bineînţeles că, din start, toţi ştiau că este vorba despre titlul onorific de Artist al Poporului, dar s-au gîndit că un pic de îndobitocire a unora nu strică dacă pot fi ridicaţi împotriva lui Dodon. Apropo de ştirile false şi de manipulare.

În spatele acestor contestatari stă şi o frustrare nemărturisită a lor. Dacă e să ne referim doar la comparaţia dintre Kirkorov şi românul Fuego, ambii beneficiari ai titlului onorific de Artist al Poporului din Republica Moldova, atunci trebuie să admitem realitatea incontestabilă că Filip Kirkorov este infinit mai popular şi adulat de către moldoveni decît interpretul popular român.

Acordarea titlului onorific de Artist al Poporului este una din prerogativele prezidenţiale. În cazul lui Kirkorov, ţinîndu-se seamă de notorietatea lui, inclusiv în Republica Moldova, iniţiativa lui Dodon nu poate fi în nici un fel discreditată, taxată ca fiind o recunoaştere a unor merite inexistente. În fond, faţă de această situaţie, constatăm că detractorii săi se poziţionează în tabăra „anti-ruşilor de serviciu”.

Titlurile onorifice de Artist al Poporului, de Maestru în Artă, Maestru al Literaturii ori Artist Emerit, la fel cum a fost şi în România, sunt inovaţii sovietice de recunoştinţă faţă de unele personalităţi, dar, în egală măsură, şi de aservire a acestora la ideologia comunistă de atunci. Dacă e să ne raportăm doar la cele 4 titluri onorifice amintite, constatăm, ca să zicem şi aşa, „un pleonasm” de-a dreptul ridicol. Nimănui nu-i pasă de aceste inepţii depăşite deoarece la fiecare pas se găseşte cîte un aspirant la unul dintre ele.

În acest context, remarc un paradox – nici un Preşedinte, indiferent de opţiunile lui geopolitice, nu-şi poate permite să rişte să desfiinţeze sau să reformeze această tradiţie sovietică, iar asta din cauza previzibilei opoziţii manifestate tocmai de către acele personalităţi ce se pretind a fi antisovietice şi antiruseşti! De-a lungul anilor, am cunoscut destule astfel de personalităţi care s-au tot milogit pentru aceste titluri, ca să nu mai vorbesc despre Ordine şi Medalii. Spun că ”s-au lepădat” de trecutul sovietic, că sunt antiruși și proeuropeni, își înăbușă al dracului de perfid nostalgiile sovietice, dar tînjesc după distincțiile lui Stalin ca niște cățele în călduri!

Cînd ştiu cîţi scriitori moldoveni deţin titlul de Maestru al Literaturii, parcă mă gîndesc cu milă la ”amărîții” de Shakespeare, Voltaire, Thomas Mann, Goethe, Mark Twain, Hemingway, Camus, Cervantes etc., pe care țările lor ”nerecunoscătoare” nu i-au făcut Maeștri ai Literaturii!

Mihai CONŢIU