CM-2018: SUEDIA TRECE DE ELVETIA SI MERGE IN SFERTURI

Suedia a trecut de Elveția, scor 1-0, și va juca în sferturile de finală ale Mondialului împotriva cîștigătoarei optimii dintre Columbia și Anglia.

Elveția a preluat încă din start inițiativa. Elevii Vladimir Petkovic au avut posesia, una sterilă însă, în timp ce suedezii s-au mulțumit, ca și în meciurile din faza grupelor, să lovească pe contraatac. Și a fost aproape să le iasă. Marcus Berg a trimis un șut periculos, în cross, de la marginea careului, dar Yann Sommer a intervenit salvator.

Prima mare ocazie a elvețienilor a venit abia în minutul 39. Blerim Dzemaili a fost scăpat din marcaj, a primit o minge ideală la 13 metri de poartă, însă a trimis defectuos, mult peste transversală.

Partea secundă a început sub aceleași coordonate. Elveția a pasat în stilul spaniolilor, de-a latul terenului, și au fost pedepsiți. În minutul 66, Emil Forsberg, vîrful lui RB Leipzig, a marcat ajutat și de o deviere nefericită a lui Akanji.

Presiunea s-a întețit. Atacurile au fost însă purtate după pe un traseu simplu de anihilat. Mingile au ieșit de fiecare dată în bandă, de unde au urmat centrări imprecise.

Cea mai importantă șansă de egalare a venit în primul minut de prelungire, cînd Seferovic a reluat cu capul din 6 metri. Suedia a tîșnit pe contraatac, iar Lang l-a faultat la marginea careului pe Martin Olsson. Skomina a consulatat VAR și a dictat doar lovitură liberă.

Sursa: gsp.ro