CM-2018: BELGIA INTOARCE DRAMATIC SOARTA MECIULUI CU JAPONIA

Belgia a trecut de Japonia, scor 3-2, și va juca în sferturile de finală ale Mondialului contra Braziliei, vineri 6 iulie, ora 21:00.

Asiaticii au și fost cei care au dat tonul în fața mașinii de goluri a Mondialului. Iar printr-o concentrare și un efort fizic deosebite, au reușit să-i neutralizeze multă vreme pe De Bruyne, Hazard și Lukaku, gurile de foc ale "dracilor roșii".

Treptat însă, terenul a început să se încline amenințător spre poarta lui Kawashima. Lukaku n-a putut finaliza din doi metri, Kompany a preferat să recentreze pentru nimeni, deși ar fi putut șuta, iar Witsel a înălțat zmeul.

Și dacă nu-ți "omori" adversarul cînd ai ocazia, nu te lasă el să trăiești. Cînd toată lumea se împăcase cu un 0-0 la pauză, Nagatomo a trimis un balon anemic spre poartă, ușor deviat de Osako, iar Courtois era cît pe ce să-l scape în plasă.

Un avertisment, pe care belgienii l-au nesocotit. Și au plătit. În min. 48, la primul contraatac cu adevărat periculos al asiaticilor, Vertonghen l-a atacat anemic pe Haraguchi, parcă nevenindu-i să creadă că japonezul l-ar putea învinge pe Courtois. S-a înșelat. A fost scînteia care-i trebuia partidei pentru a "exploda".

Imediat, Hazard a replicat cu o bară, dar golul a picat tot în poarta cealaltă: Min. 52. Inui. 0-2! Cine ar fi crezut?! Însă această nouă lovitură i-a trezit în sfîrșit pe belgieni. Iar după "capul" lui Lukaku, "alături", Vertonghen a readus speranța cu un "cap" bine plasat (min. 69), pentru ca Fellaini să egaleze cinci minute mai tîrziu: 2-2.

Finalul, pînă la un punct, a fost al portarilor. Chadli și Lukaku nu l-au putut învinge pe Kawashima, în timp ce Courtois a avut un reflex fantastic la "torpila" lui Inui. Dar cînd mai erau cîteva secunde din timpul regulamentar, același Chadli n-a mai iertat: 3-2. Și Belgia e în "sferturi", unde-o așteaptă Brazilia lui Neymar!

Sursa: gsp.ro