

În deceniul de sub conducerea lui Xi Jinping, China a creat cea mai mare marină militară din lume, a restructurat cea mai mare armată profesionistă şi a dezvoltat un arsenal nuclear şi de rachete îngrijorător pentru adversari, 
15.10.22 - 00:57

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, Vineri, că nu are în vedere „pentru moment” noi lovituri „masive” asupra Ucrainei, nici să extindă mobilizarea pe care a ordonat-o, în urmă cu trei săptămîni,
15.10.22 - 00:53

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, le-a propus, Joi, statelor UE extinderea competenţelor Parchetului European (EPPO), astfel încît această instituţie să se ocupe şi de cazurile de eludare a sancţiunilor impuse de
15.10.22 - 00:50

Un fond european destinat ajutării statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să-şi înlocuiască armamentul pe care-l trimite în Ucraina este tot mai puţin în măsură să acopere un aflux de cereri de rambursare – şi nici
15.10.22 - 00:45

Franţa a furnizat Ucrainei sisteme unitare de lansatoare de rachete sol-sol, au afirmat Vineri, sub protecţia anonimatului, oficiali guvernamentali de la Paris, citaţi de cotidianul Le Monde, potrivit agerpres.
Conform surselor citate,
15.10.22 - 00:41

Lorenzo Fontana, un conservator catolic membru al formaţiunii Liga, anti-imigraţie, a fost ales, Vineri, preşedinte al Camerei Deputaţilor în Italia, alegere calificată de opoziţia de stînga drept o ”cursă către extremism&rd
15.10.22 - 00:37

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat, Vineri, asupra unei ”catastrofe globale” în cazul unei ”confruntări directe” între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei, transmite agenţia EFE, potrivit agerpre
15.10.22 - 00:33

Înaintea reuniunii de Joi a miniştrilor Apărării din NATO, care a inclus şi discuţii cu uşile închise în cadrul grupului de planificare nucleară, Statele Unite au promis, din nou, să apere „fiecare palmă de pămî
14.10.22 - 01:25

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a estimat, Joi, că aprobarea de către Adunarea Generală a ONU a unei rezoluţii care condamnă anexarea a patru regiuni ucrainene de către Rusia este rezultatul ”terorii diplomatice” exercitat
14.10.22 - 01:19

UE va aproba, săptămîna viitoare, o nouă finanţare care va ridica la peste 3 miliarde de euro sprijinul militar pentru Ucraina de la începutul conflictului, a anunţat, Joi, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează AFP,
14.10.22 - 01:17

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie ''să dea înapoi'' în războiul său împotriva Ucrainei după votul din Adunarea Generală a ONU. 143 de ţări din totalul de 193
13.10.22 - 17:24

Rușii au atacat Kievul cu drone kamikaze și au lovit Nikolaevul cu rachete. Între timp, militarii ucraineni anunță că au eliberat cinci sate din regiunea Herson și continuă înaintarea pe fronturile din est și sud. Pe de altă part
13.10.22 - 17:23

În Crimeea, după atacul asupra podului Kerci, Rusia a lovit Capitala Ucrainei, Kiev, drept răzbunare. Experţii au comentat astfel declaraţiile lui Putin privind exploziile din regiunea în care tensiunea escaladează: „Dacă se p
13.10.22 - 00:49

Muzică de Serge Gainsbourg, şarm francez şi asfinţit de soare: Armata ucraineană a dat peste cap tot codul de comunicare militară printr-un videoclip în care imploră Parisul să dea dovadă de „romantism” prin trimiterea de n
13.10.22 - 00:45

UE acordă un termen Ungariei pînă pe 19 Decembrie să pună în practică reformele anticorupţie
Ambasadorii statelor membre ale UE au dat termen Ungariei, pînă pe 19 Decembrie, să pună în practică reformele anticorupţi
13.10.22 - 00:41

Ultimele atacuri brutale ale rușilor asupra civililor ucraineni dau o imagine sumbră a întorsăturii pe care ar putea-o lua războiul. Atacurile au distrus bruma de normalitate la care încercau ucrainenii să se întoarcă după ce
12.10.22 - 10:41

Marea Britanie se aşteaptă să vadă „indicatori” în cazul în care Rusia ar începe să ia în considerare desfăşurarea arsenalului său nuclear în războiul ei cu Ucraina, a afirmat Marţi şeful serviciul
12.10.22 - 00:28

Politica de sancţiuni a Uniunii Europene împotriva Rusiei este „primitivă în execuţie şi catastrofală în efect”, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban Marţi, într-o discuţie la Berlin, citat de agenţ
12.10.22 - 00:21

Polonia începe Marţi o campanie de verificare şi îmbunătăţire a stării adăposturilor şi buncărelor din întreaga ţară, pe fondul temerilor declanşate de invazia rusă în Ucraina, transmite EFE, potrivit ag
11.10.22 - 15:41

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin Miercuri, la Astana, în marja unui summit regional în Capitala Kazahstanului, a anunţat Marţi, pentru AFP, un responsabil turc,
11.10.22 - 15:36












Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
19.06.25 - 16:30
18.06.25 - 17:45
12.06.25 - 16:38
12.06.25 - 16:37
12.06.25 - 16:37
11.06.25 - 18:07
05.06.25 - 16:27
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.05.25 - 18:21
31.05.25 - 16:57
31.05.25 - 16:55
31.05.25 - 16:54