Peste 2.000 de persoane au manifestat joi seara pentru o Ucraină unită, la Doneţk, regiune unde mai multe clădiri publice au fost ocupate de activişti proruşi.
"Am venit să arătăm că nu vrem separatism în ţară. Mai multe persoane su
18.04.14 - 16:18
Ucraina a acceptat jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale pentru presupusele crime comise în timpul reprimării sîngeroase fără precedent a manifestaţiilor împotriva preşedintelui ucrainean destituit Viktor Ianukovici, a an
18.04.14 - 16:16
Premierul britanic David Cameron a acceptat joi să colaboreze cu preşedintele american Barack Obama cu privire la adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Moscovei şi a promis să ofere 1,2 milioane de euro pentru misiunea de supraveghere a O
18.04.14 - 16:14
Statele Unite, Uniunea Europeană şi Ucraina nu au abandonat Crimeea, regiune anexată de Rusia, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva. "Nu am abandonat Crimeea", a sp
18.04.14 - 16:12
Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns, joi, la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rînd prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat minis
18.04.14 - 16:09
Agenţii care acţionează în prezent în estul Ucrainei sînt aceiaşi care au acţionat în Crimeea înaintea alipirii peninsulei ucrainene la Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvînt al contraspionajului se
17.04.14 - 19:59
Analiştii suedezi analizează pe cît de legitimă este anexarea Crimeei şi ce stă în spatele sancţiunilor împotriva Rusiei.
„1989-2014. Anii dincolo de parantezele războiului rece?”. Astfel şi-a formulat tema parti
17.04.14 - 19:29
Leszek Balcerowicz este un renumit economist şi politician, fiind considerat arhitectul reformelor iniţiate în Polonia în 1989, după căderea comunismului. Avînd realizări remarcabile, el a fost o figură dominantă în dez
17.04.14 - 19:26
Şefii diplomaţiei Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite şi Uniunii Europene au încercat, joi, la Geneva să găsească o cale de detensionare a crizei ucrainene la o zi după un afront adus armatei de către insurgenţii proruşi din estul ţări
17.04.14 - 19:20
Occidentalii şi rusii au făcut miercuri schimb de acuzaţii în Consiliul de Securitate al ONU, cu privire la un raport asupra situaţiei din Ucraina, Moscova denunţînd lipsa de imparţialitate a raportului, iar Washingtonul, Londra şi
17.04.14 - 19:17
Intense confruntări armate în oraşul Kramatorsk
Schimburi de focuri intense au avut loc, marţi, în oraşul ucrainean Kramatorsk, între militanţi proruşi şi serviciile de securitate, presa ucraineană relatînd că se &ici
16.04.14 - 19:25
Kievul şi-a trimis, marţi, forţele împotriva insurgenţilor proruşi din est, unde au avut loc revolte în ultimele zece zile, desfăşurate de militanţi care cer organizarea unui referendum pentru obţinerea autonomiei regiunilor ruso
16.04.14 - 19:18
Autor: Gerhard OHRBAND
În cadrul confruntării blocurilor geopolitice actuale, Rusia vs. Occident, spre deosebire de Războiul Rece, ducem lipsă de elementul ideologic. Dacă atunci, cel puţin în retorică, exista contrastul între
16.04.14 - 19:16
Rusia se află în mijlocul unui scandal internaţional în urma alipirii peninsulei Crimeea şi a situaţiei tensionate din Ucraina, iar NATO nu s-a ferit să anunţe că "va lua măsurile ce se impun" în cazul în care vreuna d
15.04.14 - 19:34
Un prim batalion din cadrul Gărzii Naţionale a Ucrainei a fost trimis "pe front" în estul ţării, a anunţat marţi secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare Andrei Parubii. Acest batalion este format din voluntari ca
15.04.14 - 19:27
Cea mai puternică armă din lume
Marina SUA a finalizat o altă rundă de teste în eforturile sale de a crea arma supremă care va echipa navele sale de război. Este vorba de un tun electromagnetic care poate spulbera o ţintă aflată la 160
14.04.14 - 19:38
Victoria Nuland: În viitor, SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Balcani, Europa Centrală şi de Est
SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est şi în Balcan
14.04.14 - 19:35
Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a vorbit, luni, despre posibilitatea organizării unui referendum privind statutul ţării în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 25 mai, în declaraţiile su
14.04.14 - 19:03
Situaţia era calmă luni dimineaţă în oraşul Slaviansk, din estul Ucrainei, unde manifestanţi proruşi înarmaţi au ocupat sediile poliţiei şi serviciilor de securitate, iar autorităţile ucrainene au lansat o "operaţiune antiter
14.04.14 - 19:01
Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a mers vineri la Doneţk, în estul rusofon al ţării, pentru a încerca să calmeze tensiunile cu separatiştii proruşi pe care Kievul a ameninţat să îi evacueze prin forţă.
Iaţeniuk a av
11.04.14 - 15:30
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
06.05.26 - 18:31
30.04.26 - 16:03
29.04.26 - 18:47
22.04.26 - 18:36
22.04.26 - 18:35
15.04.26 - 17:37
09.04.26 - 16:27
08.04.26 - 18:28
02.04.26 - 16:56
24.03.26 - 20:19
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.06.26 - 15:55
30.06.26 - 15:54
30.06.26 - 15:53
30.06.26 - 15:43
29.06.26 - 16:16
